Am crescut văzând-o pe mama mea, Elena, trăind din banii altora, fără să muncească o zi în viața ei. Când datoriile ei au devenit insuportabile, a început să ceară ajutorul meu, iar când am refuzat, a luat împrumuturi pe numele meu. Povestea explorează complexitatea obligațiilor familiale și povara grea a datoriilor.
După moartea tatălui meu, Andrei, fratele meu înstrăinat, a revenit în casa copilăriei noastre, pretinzând jumătate din moștenire. Am crescut doar cu tatăl meu, având grijă de el până la sfârșit, iar acum mă confrunt cu pierderea și cu pretențiile fratelui meu. Povestea explorează conflictele familiale și dilemele morale care apar atunci când trecutul și prezentul se ciocnesc.
Am trăit ani de zile în singurătate, cu familia mea departe și dezinteresată. Dar când zvonurile despre testamentul meu au început să circule, au apărut la ușa mea, dornici să revendice ceea ce credeau că li se cuvine. Interesul lor brusc mi-a dezvăluit adevăratele intenții, lăsându-mă deziluzionat și singur.
După moartea mamei mele, tatăl meu s-a recăsătorit și a avut o soră vitregă, pe nume Lily. Ea a preluat casa familiei care era destinată mie. În ciuda eforturilor mele de a o recupera, nu am reușit să revendic ceea ce era de drept al meu.
După ce tatăl nostru a trecut în neființă, eu și sora mea am moștenit parcele alăturate în grădina comunitară locală. Acum, ea insistă că parcela ei este sterpă și cere un schimb. Dar eu refuz să renunț la grădina mea prosperă.
La 65 de ani, mă regăsesc singură, după o viață marcată de pierderi personale și trădări. Fără copii sau un partener pe care să mă bazez, rudele mele se adună ca niște vulturi, mai interesate de bunurile mele decât de bunăstarea mea. În ciuda eforturilor mele de a-mi asigura moștenirea, mă tem că planurile mele s-ar putea destrăma.
Când bunica mea nu a mai putut trăi singură, am cerut sfatul mamei mele. Cuvintele ei au fost neașteptate: „Ai moștenit casa ei; acum trebuie să moștenești și grija pentru ea.”
Mama mea, mereu cu inima mare, a decis să renunțe la moștenirea ei, o casă, în favoarea surorii sale mai mari. Mătușa Elena se confruntă cu dificultăți, locuind într-un apartament mic cu două camere împreună cu fiul ei, nora și cei doi nepoți. Între timp, eu locuiesc cu socrii mei, economisind pentru un avans la o casă și având grijă de fratele meu mai mic. Se pare că mama nu este deloc preocupată de situația mea. Mătușa Elena este mai în vârstă decât mama.
Am fost mereu acolo pentru soacra mea, făcând comisioane și ducând-o oriunde avea nevoie. Ea și soțul meu au convenit că va lăsa câte o casă fiecărui fiu. Dar lucrurile au luat o întorsătură neașteptată.
„Mama tatălui meu nu m-a considerat niciodată, de parcă nu eram nepoata ei,” se plânge Emilia prietenei sale. „Imaginează-ți cum e să fii complet ignorată.”
Fără să-și deschidă ochii, s-a ridicat din pat și a mai ațipit cinci minute. Era timpul. A aruncat pătura și s-a ridicat. O altă zi obișnuită din săptămână, similară unui ciclu nesfârșit.
Doamna Maria este pensionară de ani buni. Privește pe fereastră, întrebându-se ce fac acum fiicele și fiul ei adulți. Vor veni să-i ureze la mulți ani? Poate măcar vor suna? Nu par să-și dorească să-și petreacă timpul liber cu mama lor în vârstă. „Îmi amintesc când soțul meu m-a lăsat cu trei copii. Nu voia…”
