Într-o seară ploioasă din București, la masa de cină, mama îmi amintește că la treizeci și cinci de ani încă sunt singură. Povestea mea este despre cum am devenit mereu „de folos” pentru ceilalți, dar invizibilă ca femeie, și despre lupta mea de a ieși din această cutie. Mă întreb dacă e suficient să fii utilă sau dacă, în adâncul sufletului, toți tânjim să fim văzuți cu adevărat.
Totul a început într-o seară obișnuită, la o cină între prieteni, când am realizat cât de puțin contez pentru propria mea familie. Am simțit cum fiecare cuvânt rostit la acea masă mă făcea să dispar, să devin o umbră în viața celor dragi. Acea noapte a fost începutul unei lupte grele pentru a-mi regăsi vocea și demnitatea.
Într-o seară aparent obișnuită, la o cină între prieteni, am descoperit cât de invizibilă devenisem pentru propria mea familie. Am simțit cum tot ce credeam că știu despre mine și cei dragi s-a prăbușit într-o clipă. Acea noapte a fost începutul unei lupte dureroase pentru a-mi regăsi vocea și locul în lume.
