Viața mea liniștită s-a transformat într-un coșmar atunci când vecina, doamna Stanciu, a început să-mi invadeze intimitatea sub pretextul unor mici favoruri. Între ajutorul oferit din bunăvoință și abuzul de încredere, am ajuns să mă simt captivă în propria casă și să mă întreb dacă mai pot avea încredere în oameni. Povestea mea este despre granițele personale, despre cât de ușor pot fi ele încălcate și despre curajul de a spune „nu”.
Ioana era genul de vecină care prefera să-și vadă de treabă, mereu politicoasă, dar niciodată dispusă să se implice în bârfe. Totuși, când o vecină curioasă a decis să se amestece în viața ei personală, reacția Ioanei a fost cu totul neașteptată. După ce a adus pe lume o fetiță, Ioana era nerăbdătoare să-i arate micuței bucuriile naturii. Însă ceea ce ar fi trebuit să fie o ieșire liniștită s-a transformat rapid într-o întâlnire stânjenitoare care a lăsat cartierul cu gura căscată.
După ce s-au mutat într-un orășel pitoresc din România, Andreea și Radu erau nerăbdători să îmbrățișeze noua lor viață. Liniștea pe care o căutau a fost curând perturbată de vizitele frecvente ale mamei Andreei, Maria. În ciuda eforturilor lui Radu de a-și exprima îngrijorările, cuplul s-a trezit într-un impas, ceea ce a dus la tensiuni crescânde în căsnicia lor.
Mama mea a fost mereu o figură autoritară în viața mea. Nu față de toată lumea, nu. Doar față de copiii ei. Tatăl meu avea un loc de muncă bun și ea nu s-a plâns niciodată că era plecat tot timpul. Ca soție, i-a susținut pe deplin opiniile: casa era mereu impecabilă, nu se plângea niciodată de situația noastră financiară, iar copiii
