„Un apartament spațios cu trei camere în inima orașului, cu alimente livrate la ușă. Nu trebuie să te îngrijorezi niciodată de cum vei face rost de bani sau de următoarea masă. Dar uneori, chiar și cele mai bune intenții nu pot umple golul din interior.”
Este uimitor cum Emilia a decis să se mute cu soțul ei, Ion, fără aprobarea mamei lui. Apoi, a născut un fiu. Această aranjare părea convenabilă pentru Emilia, dar apelurile zilnice de la cumnata ei, Sorina, au transformat situația într-un coșmar.
Numele lui este Andrei. Muncește din greu și câștigă bine. Mă simt minunat în preajma lui! Mi-a sugerat să ne mutăm împreună. Dar unde îl voi pune pe tata? Ei bine, știți voi
Soțul meu era un bărbat frumos și atletic. Înalt, îngrijit și popular printre mulți oameni. Încerc să mi-l amintesc așa pentru a-mi face viața mai ușoară. Pentru că acum s-a schimbat dincolo de recunoaștere. Într-o zi, tundea gazonul în curtea noastră și a suferit un accident vascular cerebral. Printr-un miracol, a supraviețuit. Dar a devenit invalid. Viața mea s-a întors cu susul în jos.
„Nu îi datorez nimic acestui om pentru că, în cei douăzeci de ani de căsnicie, nu ne-a oferit niciodată ajutor, nici financiar, nici fizic.”
Această poveste are loc într-un mic oraș românesc unde o tânără și-a petrecut verile alături de bunicii ei. S-a dedicat îngrijirii bunicii sale, doar pentru a se simți profund trădată când a fost citit testamentul.
Mama și tatăl meu vitreg sunt acum pensionari. Ea are 67 de ani, iar el are 74. Tatăl meu vitreg abia mai poate merge, așa că mama are grijă de el. Întotdeauna s-au înțeles bine, sfătuindu-se reciproc și fără să se certe. Până de curând. Acum treizeci de ani, el s-a căsătorit cu o femeie cu doi copii mici, pentru care suntem foarte recunoscători. Acum, lucrurile s-au schimbat.
Am divorțat de soțul meu acum 10 ani după ce am descoperit aventura lui cu o femeie mult mai tânără. L-am dat afară pe Andrei imediat. A fost greu la început, dar mi-am dat seama că nu era sfârșitul lumii. Mai ales că aveam încă multe griji. Câțiva ani după divorț, fiica mea s-a căsătorit. Soțul ei s-a mutat la noi.
Crescând, eu și fratele meu ne certam adesea. El este cu trei ani mai mic decât mine, iar tatăl nostru aproape întotdeauna îi lua partea. Mai ales tata. La școală era puțin mai ușor: nu erau părinți în jur, iar ceilalți copii mă înțelegeau și adesea îl criticau pe Andrei pentru aroganța și importanța de sine. Nu trecea o zi fără ca el să-și bată joc de interesele și alegerile mele.
De trei luni, fratele meu mă scoate din minți în legătură cu mama noastră. După accidentul vascular cerebral, suferă de probleme mentale, uită multe lucruri și îngrijirea ei este foarte dificilă. Se comportă practic ca un copil mic, iar eu nu am nici puterea, nici timpul necesar. Cea mai bună soluție pare a fi găsirea unui azil.
Sunt copleșită de îngrijirea tatălui meu bolnav. Este foarte bătrân și extrem de bolnav. Din această cauză, nu pot nici măcar să merg la spital sau la magazin.
Este uimitor cum Emilia a decis să se mute cu soțul ei, Ion, fără aprobarea mamei lui. Apoi, a născut un fiu. Această aranjare părea convenabilă pentru Emilia, dar apelurile zilnice de la cumnata ei, Sorina, au transformat situația într-un coșmar.
