Într-o zi toridă de iunie, am organizat o grătar în curtea casei mele din Ploiești, invitându-mi toți prietenii apropiați. Totul a luat o întorsătură neașteptată când Vlad, cel mai bun prieten al meu, proaspăt convertit la veganism, a aruncat la gunoi toate preparatele din carne pregătite cu grijă. Povestea mea este despre durerea trădării, limitele toleranței și întrebarea dacă o astfel de rană se poate vindeca vreodată.
Totul a început cu o ceartă la un grătar de familie, când prietenul meu cel mai bun, Vlad, a aruncat toate burgerii pe care îi pregătisem. Povestea mea vorbește despre trădare, alegeri personale și limitele toleranței într-o prietenie veche de ani de zile. Mă întreb dacă o convingere personală poate justifica distrugerea a ceea ce am construit împreună.
Când Ana își invită prietena, Maria, la un grătar de familie, descoperă că Maria înțelege italiana. Pe măsură ce seara se desfășoară, un secret de familie îngropat de mult iese la iveală, lăsând familia Anei în tulburare.
Până la vârsta de trei ani, am crezut că numele meu era „Dovlecel.” De ce? Pentru că așa mă numea tatăl meu. Pe măsură ce am crescut și am devenit adolescentă, acest apelativ afectuos a căpătat o altă semnificație, pe măsură ce am început să văd complexitățile comportamentului tatălui meu.
