Din acea zi, viața familiei s-a schimbat dincolo de recunoaștere, deoarece nimeni nu și-ar fi putut imagina o extindere atât de semnificativă a cercului lor. Familia trăia modest într-un oraș mic, încercând să se descurce fără Mihai.
Întotdeauna am crezut că răzbunarea nu este pentru mine. De ce să răspândim negativitate când totul în viață este interconectat? Iată cum a început totul.
Am 29 de ani, dar îmi sărbătoresc ziua de naștere de două ori pe an. O dată în ziua în care m-am născut și a doua oară în ziua în care am fost salvat dintr-un incendiu. Sora mea mai mare m-a scos afară cu doar câteva minute înainte să ajungă pompierii. Nu ar fi avut nicio șansă să ajungă la timp. Povestea este destul de simplă, de fapt.
Întotdeauna am crezut că sunt într-o căsnicie fericită. Cincisprezece ani este o perioadă lungă. Uneori ne certam, dar niciodată nu era ceva serios. Puteam să-mi deschid inima.
Nora mea nu știe să gătească și refuză să învețe. Spune că este o pierdere de timp. Nu înțeleg aceste femei tinere din zilele noastre. Poate dacă aș fi avut o fiică, aș fi crescut-o diferit, dar am doi fii. Cel mai mare are 31 de ani, iar cel mai mic tocmai a împlinit 18. Fiul meu cel mare s-a căsătorit acum un an. Soția lui este foarte drăguță: nu este proastă, este frumoasă, curată, dar nu știe să gătească.
Acum douăzeci de ani, doamna Carolina era mândră de viitoarea ei noră: „Este minunată!” spunea doamna Carolina tuturor. „A absolvit facultatea, predă engleză la școală. Poate călători oriunde. E ciudat că s-a îndrăgostit de fiul meu—el e mecanic auto, autodidact, dar ce…”
Unii ar putea spune că sunt de modă veche. Prietenii și cunoștințele noastre au opinii mixte despre ce s-a întâmplat, așa că vreau să împărtășesc povestea noastră. Eu și soțul meu avem propria noastră casă în suburbii. Avem o regulă simplă: casa noastră este casa ta. Întotdeauna primim oaspeții cu brațele deschise. În casa noastră, avem chiar și o cameră de oaspeți separată.
Ne-am petrecut întreaga viață într-un mic sat rural, administrând o fermă de familie modestă. Eu lucrez ca învățătoare la școala primară locală, iar soțul meu este mecanic.
Afară, o tânără îl aștepta… Cât de greșit am fost! În visele, dorințele și credințele mele. Noi, femeile, suntem dependente de asta. Când am rămas însărcinată, întreaga mea lume s-a prăbușit. Dar nu aveam nimic să-mi reproșez. Fiecare își alege propriul drum: am născut fără soț, iar fostul meu și-a găsit pe altcineva. Nici el, nici
Doamna Liliana, de mult pensionată, își petrece zilele privind pe fereastră, meditând la viețile copiilor ei adulți, Nicolae, Bogdan și Elena. Oare vor veni să o viziteze de ziua ei, sau măcar o vor suna? Se pare că sunt prea ocupați pentru a petrece timp cu mama lor în vârstă. „Îmi amintesc când soțul meu m-a lăsat cu trei copii. El nu voia…”
Da, încă nu pot să te numesc pe nume. Rămâi femeia care a încercat să-mi fure soțul, pe Mihai, și tatăl copiilor mei. Da, Mihai a fost prost să se fi „îndrăgostit” de tine, dar aceasta nu este despre el — este despre TINE. Tu ești cea care a pierdut. În ochii mei (și în ochii multor alții), nu ești decât un capitol dureros în istoria familiei noastre.
După 35 de ani de căsnicie, soțul meu și cu mine ne confruntăm cu un divorț. Eu am 62 de ani, el are 68. Credeam că suntem fericiți împreună… În Ajunul Anului Nou, ca de obicei, copiii noștri și-au lăsat câinele la noi și au plecat să sărbătorească. Soțul meu, plictisit de lunga sărbătoare, a decis că vrea să viziteze mormântul părinților săi, și atunci totul s-a schimbat.
