Din clipa în care l-am cunoscut pe Vlad, am simțit că viața mea se va schimba. Dar prezența Ilincăi, fetița lui din prima căsătorie, a adus cu ea o furtună de emoții contradictorii: gelozie, nesiguranță și dorința de a aparține. Povestea mea este despre lupta de a găsi echilibrul între iubirea pentru un bărbat și acceptarea copilului său, într-o familie românească complicată.
Soțul meu este singur la părinți, și știam asta înainte să ne căsătorim. Sincer, mă îngrijora foarte mult, dar am păstrat pentru mine. Gândiți-vă: am doi copii din prima mea căsătorie, iar el are o fiică. Care sunt șansele ca mama lui să mă accepte? M-am înșelat. După cum s-a dovedit,
Uneori, soțul ei gătea. Toate încercările de a o învăța să gătească s-au soldat cu eșec. În timp, mama femeii s-a mutat în casa lor, și asta a marcat începutul sfârșitului.
Un deceniu din viața mea pare irosit. Se pare că soțul meu îmi tratează copiii dintr-o căsătorie anterioară mai rău decât pe cei comuni. Copiii noștri sunt Ana și Andrei, în timp ce ai mei sunt Luca și Eduard. Deși suntem căsătoriți de zece ani, nu a spus niciodată așa ceva până acum. Soțul meu, Mihai, este a doua mea căsătorie.
El devenise deja tată până la momentul divorțului lor—fiul său avea doar patru ani. Nu a ascuns acest lucru de mine, așa că am știut de la început că voi face parte dintr-o familie mixtă.
Soțul meu îmi spune că fiul nostru crește cu tatăl său, în timp ce fiul lui are doar o mamă singură. Nu pare să-i pese că băiețelul nostru are nevoie de tatăl său la fel de mult.
Soțul meu îmi spune că fiul nostru crește cu tatăl său, în timp ce fiul lui are doar o mamă singură. Nu pare să-i pese că băiețelul nostru are nevoie de tatăl său la fel de mult.
El nu discută niciodată motivele divorțului său și evită conversațiile despre relațiile anterioare. Nu insist dacă el nu vrea să vorbească, dar tăcerea lui are consecințe.
