Mă numesc Irina și povestea mea începe într-o seară tensionată, când soacra mea, Maria, a trecut din nou linia respectului în fața familiei. Am trăit un an întreg într-o casă care nu mai era a mea, ci scena conflictelor și a umilințelor zilnice. Între dorința de a-mi păstra familia unită și nevoia de a-mi apăra demnitatea, am ajuns să mă întreb dacă mai există loc pentru mine în propria viață.
Sunt Maria și am avut grijă de tatăl nurorii mele timp de opt ani, fără să primesc vreodată un mulțumesc. Povestea mea e despre sacrificiu, singurătate și dorința de a fi văzută, chiar și atunci când nu ești sânge din sângele lor. Mă întreb dacă dragostea și grija pot exista fără recunoștință sau dacă, în lipsa ei, sufletul se ofilește încet.
Într-un orășel din România, Maria, o femeie de 60 de ani, se confruntă cu vizitele constante ale fiului adult al soțului ei și ale familiei acestuia. În timp ce navighează provocările de a fi mamă vitregă, Maria tânjește după liniște și solitudine în propria casă.
