Am fost mereu cea care a ținut familia noastră pe linia de plutire, chiar și atunci când nu mai aveam putere. Când am renunțat la luptă, soțul meu, Vlad, a început să se schimbe, iar asta m-a pus în fața unor întrebări dureroase despre dragoste, epuizare și iertare. Povestea mea e despre cât de greu e să reconstruiești ceva ce s-a destrămat ani la rând.
Sunt Irina și, de trei ani, trăiesc într-o rutină care mă macină: soțul meu, Radu, refuză să mănânce orice nu e gătit proaspăt. Povestea mea e despre eforturile zilnice, conflictele mocnite și întrebarea dacă dragostea poate supraviețui când unul dintre noi nu mai are energie să se bucure de ea. Între cratițe, reproșuri și dorința de a fi înțeleasă, am ajuns să mă întreb cine sunt și ce merit cu adevărat.
Întotdeauna am fost liantul familiei mele, cea care a aplanat conflictele și a pus pe toți mai presus de sine. Dar nimeni nu a văzut vreodată cât de greu mi-a fost să port această povară, cât de mult am tânjit să fiu și eu ascultată, nu doar să ascult. Povestea mea este despre epuizare, nevoia de recunoaștere și curajul de a cere, în sfârșit, ajutor.
Emilia știa ce o aștepta acasă: un soț frustrat și plângerile sale constante despre neajunsurile ei ca soție și mamă. Ion avea grijă de copii doar o zi pe săptămână, și chiar și atunci, era minim. Miercurea, Emilia începea munca la ora șapte, lăsându-i soțului sarcinile de dimineață. El trebuia doar să trezească băieții, să le dea micul dejun și să-i ducă la școală. După muncă
Este și mai descurajant că nu vine din dorință sinceră, ci din necesitate. Cum poți spune nu într-o astfel de situație? Membrii apropiați ai familiei ar trebui să se sprijine reciproc.
– Salut, Ana. Ce mai faci? Ceva nou?
Mama mea se comportă mai mult ca un copil decât ca un adult. Îmi amintește mai degrabă de un frate mai mic decât de o femeie matură. Trebuie să sacrific timpul și energia mea pentru a avea grijă atât de familia mea, cât și de mama mea, deoarece ea nu poate să-și rezolve propriile probleme. Este o persoană imatură care nu a aspirat niciodată la nimic. S-a căsătorit și m-a avut imediat după liceu. Dar
Este și mai descurajant că nu vine din dorință sinceră, ci din necesitate. Cum poți spune nu într-o astfel de situație? Membrii apropiați ai familiei ar trebui să se sprijine reciproc.
Oboseala nu provenea doar din sarcinile interminabile sau din activitățile lipsite de bucurie. Venea și din lipsa de încurajare, apreciere și recunoștință. Niciodată Mihai nu i-a mulțumit Ioanei.
