Sunt Maria, mamă a doi băieți și soție, care a plecat la muncă în Italia pentru a le oferi celor dragi o viață mai bună. Întoarsă acasă, am descoperit trădarea soțului meu și complicitatea tăcută a copiilor mei. Povestea mea este despre durere, dezamăgire și întrebarea dacă mai pot avea vreodată încredere în cei pe care îi iubesc.
Mă numesc Mariana și de douăzeci de ani muncesc în Italia, trimițând bani acasă pentru cele două fiice ale mele din România. Am crezut mereu că sacrificiul meu le va aduce fericire și apropiere, dar astăzi mă simt străină în propria familie, redusă la rolul de portofel ambulant. Povestea mea e despre dor, dezamăgire și speranța că dragostea de mamă poate învinge distanța și timpul.
Mă numesc Caterina și povestea mea începe cu o despărțire dureroasă de familie pentru a le oferi un viitor mai bun. După șaisprezece ani de muncă în Italia, m-am întors acasă doar ca să descopăr că tot ce am sacrificat a fost trădat. Însă, în mijlocul durerii, am găsit curajul să mă regăsesc și să-mi reclădesc viața.
Mă numesc Viorica, am 56 de ani și trăiesc în Bacău. Acum douăzeci de ani, am plecat la muncă în Italia, lăsând-o pe fiica mea, Maria, în grija mamei mele, crezând că doar așa vom putea supraviețui. Astăzi, Maria abia dacă îmi răspunde la telefon, iar eu mă întreb dacă am făcut alegerea corectă sau dacă am pierdut totul pentru nimic.
Într-o seară de iarnă, am aflat că soțul meu, Radu, mă înșela de ani de zile. Am fost nevoită să-mi las fiul, pe Vlad, în grija părinților mei și să plec la muncă în Italia, unde am învățat să supraviețuiesc și să mă reconstruiesc. Acum, mă întreb dacă voi putea vreodată să iert și să am din nou încredere, sau dacă am pierdut totul pentru totdeauna.
Mă numesc Camelia și viața mea s-a destrămat într-o garsonieră din Torino, când am aflat că soțul meu, Radu, ducea o altă viață în România. Durerea cea mai mare a venit când am descoperit că fiica mea, Ana, știa totul și a ales să tacă. Acum mă întreb dacă mai are rost să mă întorc acasă, când acasă nu mai înseamnă nimic.
Sunt Maria, o mamă care și-a crescut singurul fiu cu toată dragostea și speranța că va fi fericit. După ce Vlad, băiatul meu, a plecat în Germania cu soția lui, am simțit cum distanța dintre noi a crescut nu doar în kilometri, ci și în suflet. Povestea mea este despre dor, vinovăție și întrebarea care mă macină: unde am greșit ca mamă?
Sunt Mariana și am muncit ani întregi în Italia, visând la o viață mai bună pentru copiii mei. Întoarsă acasă, am descoperit că soțul meu, Viorel, mă înșela, iar fiicele mele știau și au tăcut. Această trădare m-a sfâșiat, dar m-a forțat să mă întreb ce înseamnă să fii mamă și femeie într-o lume care pare să uite de sufletul tău.
Mă numesc Irina și viața mea s-a destrămat într-o seară ploioasă la Viena, când am aflat că soțul meu, Radu, ducea o viață dublă acasă, în România. Durerea cea mai mare nu a venit doar din trădarea lui, ci din faptul că fiica mea, Ana, știa totul și a ales să tacă. Acum mă întreb dacă mai are rost să mă întorc acasă, când acel „acasă” nu mai există.
Am muncit zeci de ani în străinătate, visând mereu la ziua când mă voi întoarce acasă, la copiii mei. Le-am cumpărat fiecăruia o locuință, am trimis bani, am sacrificat totul pentru ei. Dar când am revenit, am descoperit că distanța nu se măsoară doar în kilometri, ci și în suflet.
Sunt Lina și, privind înapoi, mă doare cât de repede au trecut anii și cât de străini mi-au devenit propriii copii. Am crescut trei suflete, dar acum casa mea e goală, iar dorul mă apasă în fiecare zi. Povestea mea e despre singurătate, regrete și speranța că poate, într-o zi, vom fi din nou împreună.
Într-o seară tensionată, nepoata mea, Ilinca, m-a întrebat direct de ce nu vreau să-i ajut pe părinții ei să trăiască mai bine. Povestea mea e despre sacrificiul tăcut al unui bătrân care a muncit o viață întreagă, dar care se simte prins între datoria față de familie și neputința de a schimba mentalități. Între certuri, speranțe și regrete, am ajuns să mă întreb dacă dragostea și ajutorul pot vindeca răni vechi sau doar le adâncesc.
