Sunt o mamă și o bunică prinsă între dorința de a-mi ajuta fiica și nepoata și regulile stricte impuse de ginerele meu. În fiecare zi, trăiesc cu teama de a nu deranja, ascunzându-mă în propria casă, simțindu-mă tot mai invizibilă. Povestea mea este despre dragoste, sacrificiu și lupta de a nu fi considerată niciodată „prea mult”.
Sunt mama a doi băieți energici, Vlad și Radu, care par să nu cunoască limitele. În fiecare zi, mă lupt cu privirile dezaprobatoare ale celorlalți părinți și cu sentimentul că doar eu pot să-i țin în frâu. Povestea mea este despre epuizare, vinovăție, dar și despre dragostea care mă face să merg mai departe.
Totul a început când i-am permis fiicei mele, Irina, să locuiască în apartamentul moștenit de la părinții mei. Nu mi-am imaginat niciodată cât de mult va zdruncina această decizie echilibrul familiei noastre și cât de adânci sunt rănile pe care le purtăm fiecare. Povestea mea este despre încredere, limite și adevăratul sens al cuvântului „acasă”.
Am petrecut o săptămână în apartamentul fiicei mele, iar ceea ce am descoperit despre căsnicia ei m-a zguduit din temelii. Am fost martora durerii și umilinței prin care trecea, ascunse sub un zâmbet fals. Povestea mea este despre curajul de a interveni, despre limitele răbdării și despre dragostea de mamă care nu poate rămâne indiferentă.
Sunt Lidia, o mamă care a crescut singură un fiu, Gabriel, după ce soțul meu, Radu, a murit. Am crezut mereu că dragostea de mamă poate vindeca orice, dar am ajuns să mă simt străină în propria casă, când am auzit că fiul meu vrea să mă trimită la azil și să-i las casa. Povestea mea e despre sacrificiu, dezamăgire și întrebarea dacă dragostea părintească are limite.
