Sunt Vlad, un bărbat de 38 de ani dintr-un cartier vechi din București. Povestea mea e despre disperarea care te împinge să faci lucruri iraționale, despre singurătate și despre cum, uneori, nimeni nu te ascultă cu adevărat. Am ajuns să fiu arestat pentru că am încercat să-mi fac vocea auzită, dar tot ce am primit a fost tăcere și judecată.
Într-o zi de toamnă, am primit vestea care mi-a schimbat viața pentru totdeauna. Tatăl meu, stâlpul familiei noastre, a fost diagnosticat cu o boală incurabilă. În fața disperării, am învățat că inactivitatea nu este o opțiune și că trebuie să găsesc puterea de a merge mai departe.
Majoritatea oamenilor îi apreciau bunătatea, dar unii profitau de ea. Acum câteva luni, a venit acasă și și-a găsit vecina așteptând pe verandă. Ana părea disperată.
„Ne va ajunge toată luna!” Soțul meu a spus că oamenii supraviețuiesc cu ramen luni întregi, așa că acum el va mânca asta! – I-am răspuns prietenei mele după incident.
Gătitul poate fi o formă de artă, asemănătoare preciziei unui restaurant cu stele Michelin, dar controlul fiecărui strop și pete este o performanță pe care puțini o pot stăpâni. Pe măsură ce sosurile se împrăștie și uleiul zboară, suprafețele bucătăriei suportă greul, ducând la o poveste de neglijență care transformă o bucătărie odinioară imaculată într-o scenă de murdărie și disperare.
