Sunt Maria, o mamă care a învățat să-și țină fiica de mână chiar și atunci când viața ne-a pus la încercare. După ce am fost părăsită de tatăl copilului meu când eram însărcinată, am jurat că nu o voi lăsa niciodată pe Ana să simtă singurătatea pe care am simțit-o eu. Dar când istoria s-a repetat cu fiica mea, am descoperit cât de greu este să fii stâlpul cuiva când tu însuți ești la un pas de a te prăbuși.
Casa pe care părinții mei ne-au cumpărat-o ca dar de nuntă a fost catalizatorul divorțului nostru. Nu a fost doar despre casă, dar totul a început să se destrame din cauza ei. Sincer, abia acum încep să ies din depresie: acum șase luni, eram într-un loc foarte întunecat. Dar asta nu înseamnă că am revenit la persoana veselă și optimistă care eram înainte de nuntă. Iată povestea mea.
– Am ratat apelul pentru că eram la duș. Apoi l-a sunat pe Andrei și l-a întrebat – spune Ana, în vârstă de 30 de ani. – Ce s-a întâmplat apoi? – Andrei a sunat înapoi.
Maria și Andrei aveau o fiică iubită, Ana, care creștea. A absolvit liceul și a început drumul ei independent la facultate. Părinții ei erau mândri de realizările ei. Dar, cum au spus ei, viața a luat o întorsătură neașteptată.
Mi-am crescut fiul singură după ce tatăl lui ne-a părăsit când era doar un bebeluș. Am locuit împreună în micul meu apartament cu două camere. Andrei nu a dus niciodată lipsă de nimic și mi-a promis mereu că îmi va face viața mai ușoară când va crește. În cele din urmă s-a căsătorit și m-a ajutat financiar, chiar dacă nu i-a spus niciodată soției sale. Dar acum, viața mea a luat o întorsătură nefericită.
A fost vina tatălui? Silueta fragilă a mamei era vizibilă prin cămașa de noapte. Mașina nouă a tatălui era o altă amintire vie din copilăria lui Andrei. Prezența constantă a mamei pe canapeaua din sufragerie era un semn al depresiei ei, dar Andrei a înțeles acest lucru abia mai târziu. În anii ’90, nimeni din micul lor oraș nu vorbea despre sănătatea mintală.
Toți prietenii mei mi-au spus că este o idee proastă și că nu ar trebui să-mi ajut copiii adulți atât de des. Totuși, am simțit că era necesar. Când fiica mea mi-a cerut să mă mut la ea pentru o săptămână ca să am grijă de nepotul meu în timp ce ea învăța pentru examene, am acceptat fără ezitare. S-a dovedit că aveau nevoie de ajutor cu mai mult decât doar copilul.