Într-o seară ploioasă, am simțit pentru prima dată că viața mea nu mai are culoare. Oana, colega nouă de la birou, a adus cu ea o energie care m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva am ratat ceva esențial în toți acești ani de căsnicie cu Mirela. Povestea mea e despre tentație, vinovăție și curajul de a privi în ochi adevărul propriei inimi.
Este aceasta încă criza vârstei mijlocii? Soția mea are 54 de ani, eu am 56. Suntem căsătoriți de peste 30 de ani și avem doi copii. Ne cunoaștem foarte bine, dar în ultima vreme s-a schimbat mult. Nu că ne-am fi certat. Nu. Dar uneori nu știu dacă să râd sau să plâng din cauza imaturității ei.
Mă numesc Ion. Fosta mea soție, Lidia, și cu mine am fost căsătoriți timp de 25 de ani. Eu eram cel care aducea banii în casă, iar ea se ocupa de gospodărie. Nu am vrut niciodată ca ea să lucreze; eram fericit că era acolo pentru familia noastră. Dar, în cele din urmă, m-am săturat de ea. Ne respectam reciproc, dar dragostea s-a stins. Am crezut că este normal. Apoi totul s-a schimbat.
