Închisă Afară: Decizia Drastică a unei Bunici
– Șeful era puțin iritat. Nu-i place când oamenii întârzie. De ce nu te-a ajutat mama ta? Este și ea bolnavă? – Nu… Naomi și
– Șeful era puțin iritat. Nu-i place când oamenii întârzie. De ce nu te-a ajutat mama ta? Este și ea bolnavă? – Nu… Naomi și
După ce am participat la trei nunți similare ale prietenilor mei, fiecare cu cel puțin 100 de invitați, nu mai eram interesată de astfel de evenimente grandioase. La fel ca miresele însele, îmi doream ceva diferit.
Fiul nostru, Andrei, și soția lui, Ana, locuiesc cu mine și soțul meu, Mihai. Acum, Ana este însărcinată și urmează să nască în două luni. Dar fiica noastră, Ellie, avea un plan să îi ajute, până când socrii s-au implicat și totul s-a destrămat.
El l-a înșelat pe soțul meu, pretinzând că îi era atât de dor de el încât a rămas cu noi timp de două săptămâni. Ar fi trebuit să fie un weekend de familie. A trecut mult timp de atunci.
Am avut mici neînțelegeri înainte, dar nimic serios. Totuși, totul s-a schimbat recent. Sarcina norei mele a dus la neînțelegeri semnificative. În curând, situația ar putea escalada și mai mult.
Fiul meu și soția lui economisesc pentru propria lor locuință, așa că mi-au cerut să se mute în casa mea. Acum, trebuie să mă furișez în propria mea casă pentru a nu o deranja pe nora mea. Ea lucrează de acasă și se pare că sunt o distragere constantă. M-am săturat și în cele din urmă am vorbit cu fiul meu despre asta. Când Andrei a decis să se căsătorească, am vrut să îi ajut financiar. Am vândut casa mea cu trei dormitoare și am adăugat economiile mele pentru a-i ajuta.
Comisia de angajare nu a fost deloc îngrijorată că provin dintr-un oraș mic, departe de capitală. Viitoarea mea carieră era în domeniul bancar și financiar. În ultima zi a procesului de interviu, a apărut o problemă de familie neașteptată care mi-a testat răbdarea și stăpânirea de sine.
La 57 de ani, credeam că în sfârșit mi-am găsit fericirea alături de Laurențiu. Aveam o casă frumoasă, o relație solidă și chiar niște economii. Dar, dintr-un motiv oarecare, fiica mea, Ana, nu putea împărtăși bucuria mea. De ce trebuia să fie atât de greu să găsesc pacea?
Ana locuia cu soțul ei, Mihai, în propria lor casă. Casa era situată într-o zonă suburbană. În orașul nostru, sunt multe astfel de case care arată ca niște locuințe tipice de la țară. Este frumos, liniștit și plin de verdeață. Poți să faci grădinărit sau chiar să crești găini dacă vrei. La doar câțiva pași, vei găsi strada principală a orașului cu transport public și
Au trecut trei ani de când fiul meu, Andrei, a adus-o acasă pe noua lui soție, Ana, care avea deja doi copii. Inițial, mi-a spus că este o aranjare temporară, dar apoi și-a schimbat părerea. A susținut că și casa îi aparține, așa că intenționează să rămână. Această situație a devenit insuportabilă! Nu am crezut niciodată că mă voi afla într-o astfel de situație, dar iată-mă aici.
– Nici măcar nu îl cheamă pe nume, doar spune, „Tipul ăla al tău…” – nimic altceva. Indiferent de câte ori i-am cerut să-l trateze normal.
Nimeni nu mă înțelege. Recent, mi-am dat fiul afară și m-am mutat cu soția lui. Familia mea crede că am înnebunit. Nu regret decizia mea. Singura parte amară este realizarea că nu am putut să-i țin piept mai devreme. Soțul meu decedat era un bărbat chipeș: înalt, cu păr negru, umeri lați, ochi căprui și un ten aspru. Vocea lui era adâncă și catifelată.