Soțul meu spunea că îmi imaginez totul, până când m-am întors acasă mai devreme și am găsit o străină în halatul meu

— Ioana, să nu te superi că mă bag, dar femeia care vine la voi știe că Mihai e însurat?

Doamna Doina ținea ușa liftului cu sacoșa de cartofi. Eu aveam într-o mână ghiozdanul Anei, iar în cealaltă factura la întreținere. Pentru câteva secunde, nici n-am înțeles întrebarea.

— Ce femeie?

S-a uitat spre fiica mea și a coborât vocea.

— Una roșcată. A venit și marți. El i-a deschis.

Ana m-a tras de mânecă. Avea opt ani și voia să știe dacă mai cumpărăm iaurt. I-am spus că da, deși uitasem de tot unde mergeam.

Seara, am așteptat să adoarmă copilul.

— A fost cineva aici marți?

Mihai nici nu și-a ridicat ochii din telefon.

— Un coleg.

— O colegă, poate?

Atunci s-a uitat la mine.

— Iar începi? Stai la bârfe cu toate babele și după aia vii să mă controlezi?

Până atunci, nu-l controlasem niciodată. În unsprezece ani de căsnicie, telefonul lui putea să sune lângă mine fără să întind mâna. Știa parola mea. Eu nici nu mă gândisem s-o cer pe a lui.

A spus că venise o colegă după niște documente. Lucra în vânzări și mai stătea acasă între deplasări. Era posibil. M-am agățat de explicația aia cu o rușine pe care abia acum o înțeleg: îmi doream să mă fi făcut de râs întrebând, numai să nu fie adevărat.

Dar au început lucrurile mici.

Două cești în chiuvetă, deși el susținea că băuse singur cafeaua. Cearșaful schimbat într-o miercuri. Mihai nu știa nici pe ce raft țineam cearșafurile.

Când l-am întrebat, a râs.

— Dacă nu fac nimic, sunt leneș. Dacă fac, sigur am amantă. Tu te auzi?

După aceea mi-a spus că de când lucram în ture la supermarket eram mereu obosită și că oboseala mă făcea să inventez probleme.

Am ajuns să-mi cer scuze.

Asta mă doare și acum. Nu doar că m-a mințit. Ci că mă privea cum mă îndoiesc de mine și mă lăsa.

Într-o joi, șefa m-a trimis acasă. Aveam o migrenă de nu mai puteam citi etichetele. Am cumpărat pâine, am luat două pastile și n-am sunat să anunț. De ce să sun? Mergeam acasă.

Pe hol am auzit râsul unei femei.

Cheia s-a oprit la jumătate în broască fiindcă îmi tremura mâna. Am încercat din nou.

În dormitor, Mihai era în pat cu ea.

Nu țin minte dacă am țipat. Țin minte pâinea căzută lângă pantofar și halatul meu albastru pe umerii femeii când s-a ridicat.

— Ioana, stai puțin.

— Dă-l jos.

Ea m-a privit speriată.

— Halatul. E al meu.

Mihai s-a pus între noi, de parcă eu eram pericolul.

— Nu face circ. Putem discuta.

M-am uitat la fotografia Anei de pe noptieră. Îi lipsea un dinte din față. Eu făcusem poza, într-o duminică în care el spusese că are treabă.

— De când?

N-a răspuns.

Femeia și-a strâns hainele fără să mă privească. La ușă a murmurat că îi pare rău. N-am avut nimic să-i spun.

După ce a plecat, Mihai a început să plângă.

A zis că se simțise neglijat. Că noi vorbeam numai despre rate, teme și cumpărături. Că nu voia să distrugă familia.

— Și eu mă simțeam singură, i-am spus. Dar veneam acasă.

Am sunat-o pe mama s-o ia pe Ana de la școală. Apoi am pus într-un troler haine, acte, medicamente și iepurașul cu care dormea copilul.

Mihai mi-a luat trolerul de mâner.

— Nu poți să-mi iei fata pentru o greșeală.

— Nu ți-o iau. În seara asta dormim la mama. Mâine discutăm despre programul ei.

Am plecat, dar n-a fost vreo eliberare frumoasă. La mama am dormit pe o canapea îngustă. Salariul meu nu ajungea pentru chirie și partea mea de rată. Am cerut sfatul unui avocat și am început să strâng copii după acte.

Ana m-a întrebat dacă plecasem fiindcă luase ea calificativul acela slab.

Am ținut-o în brațe până mi-au amorțit mâinile.

— Nu, iubita mea. Nimic din asta nu e vina ta.

Încă plâng uneori la baie, cu robinetul deschis. Încă mi-e dor de omul care credeam că este.

Mihai îmi cere să-l iert pentru copil. Dar ce ar fi învățat fata mea dacă rămâneam doar ca să nu supăr pe nimeni?