Soțul meu a cerut dovada că băiețelul nostru este al lui. Testul ADN i-a dat răspunsul, dar eu n-am mai putut să-l privesc la fel
— Dacă e al meu, de ce te deranjează să facem testul?
Andrei stătea în ușa bucătăriei, cu telefonul în mână. Eu țineam lingurița cu iaurt lângă gura lui Matei. Băiețelul nostru a întins mâna spre mine și a răsturnat castronul. Niciunul dintre noi nu s-a mișcat să-l ridice.
— Nu mă deranjează testul. Mă deranjează că ai ajuns să-mi spui asta.
A coborât ochii spre ecran. Mama lui îl suna din nou.
Matei avea un an și opt luni. Dormea prost, făcea des otite, iar eu mă întorsesem de curând la serviciu, la un magazin de materiale de construcții. Trăiam din două salarii, cu rată la apartament și bani împrumutați până la leafă când se strângeau prea multe.
Nu eram o familie perfectă. Eram obosiți. Credeam însă că suntem de aceeași parte.
Primele vorbe le auzisem la masa de Paște.
— Cu cine-o semăna copilul ăsta așa blond? întrebase soacra mea, Doina, răsucind o felie de cozonac între degete.
— Cu mine când eram mică, am spus.
Cumnatul meu, Sorin, râsese scurt.
— Da, sigur. Numai cu taică-su nu prea.
Andrei zâmbise în farfurie. Atunci m-a durut. Mai târziu aveam să înțeleg că acolo trebuia să spună ceva.
După aceea au început întrebările. De ce întârziasem douăzeci de minute? Cine mă adusese acasă pe ploaie? De ce îmi schimbasem parola telefonului?
Nu o schimbasem. El o uitase.
I-am dat telefonul, i-am arătat conversațiile, i-am explicat că domnul Vasile, colegul de la depozit, mă lăsase în fața blocului fiindcă autobuzul nu mai venise. Avea șaizeci de ani și-mi arăta zilnic poze cu nepoții.
N-a contat.
Într-o seară, am citit din greșeală un mesaj apărut pe ecranul lui Andrei: «Mai bine afli acum decât să crești copilul altuia.» Era de la Sorin.
Am simțit cum îmi ard urechile.
— De cât timp vorbiți așa despre mine?
— Nu vorbim despre tine. Își face și el griji.
— Pentru cine, Andrei? Pentru tine sau pentru copilul pe care îl vede o dată pe lună?
Atunci mi-a spus că și mama lui observase „niște lucruri”. N-a putut să-mi spună care. Doar că Matei nu avea ochii lui și că eu fusesem „cam distantă” în sarcină.
Fusesem distantă fiindcă vomitam zilnic și îmi era teamă să nu-mi pierd serviciul. El fusese acolo. El îmi ținuse părul deasupra chiuvetei.
Asta m-a rupt cel mai tare. Că știa.
Eu am făcut programarea la laborator.
— Mergem toți trei. Dar să nu crezi că rezultatul o să șteargă ce faci acum.
A răspuns că dramatizez. Că, dacă sunt sigură, ar trebui să vreau și eu liniște.
Testul a costat aproape cât rata noastră. Am amânat cumpărarea unei mașini de spălat, deși cea veche trebuia împinsă cu genunchiul ca să pornească.
La recoltare, Matei s-a speriat când asistenta i-a apropiat bețișorul de obraz. S-a agățat de bluza mea și a strigat „tata”. Andrei l-a luat în brațe imediat.
M-am uitat la ei și mi-a venit să plâng. Nu puteam înțelege cum încăpeau în același om gestul acela firesc și bănuiala.
Rezultatul a venit într-o joi. Probabilitate de paternitate: peste 99,99%.
Andrei l-a citit de două ori, apoi a lăsat telefonul pe masă.
— Iartă-mă. Am fost prost.
A întins mâna. Eu m-am tras înapoi fără să vreau.
Seara, la insistențele mele, i-a sunat pe amândoi, pe difuzor.
— Matei e băiatul meu. Să nu mai aud vreodată altceva.
Sorin a zis că făcuse doar o glumă. Soacră-mea a oftat.
— Bine că v-ați liniștit. O mamă își apără copilul.
— Și eu pe al meu, am spus. De aceea nu mai accept asemenea discuții în casa noastră.
Mi-a răspuns că o să înțeleg când crește Matei. Nici atunci nu și-a cerut iertare.
Au trecut patru luni. Locuim încă împreună. Nu-mi permit o chirie și nu vreau să hotărăsc viața copilului într-o noapte de furie. Am început consilierea, după ce Andrei a acceptat că problema nu fusese culoarea ochilor lui Matei.
Îl văd cum încearcă. Dar încă mă încordez când îl sună mama lui, iar uneori îmi vine să-i explic de ce am întârziat înainte să mă întrebe ceva.
Testul a dovedit că Andrei este tatăl copilului nostru. Eu încă aștept să simt că îmi este din nou soț.
Oare încrederea se poate reface când omul care trebuia să te cunoască cel mai bine a ales să-i creadă pe ceilalți?