Soțul m-a părăsit fiindcă nu-i puteam face un copil. Un an și jumătate mai târziu, priveam două liniuțe și nu aveam curaj să-i spun nimănui

— Cu tine îmi trece viața degeaba, a spus Radu, împingând spre mine dosarul cu actele de divorț.

Aveam mâinile ude. Spălam o cratiță în care se prinsese orezul, iar el alesese tocmai seara aceea să-mi spună că pleacă la Cristina.

— Ea vrea copii. Și poate să-i facă.

Am închis robinetul. Din sufragerie, soacră-mea a dat televizorul mai încet. Nu ca să intervină. Ca să audă.

Aveam treizeci și patru de ani și aproape cinci ani de încercări. Analize, ecografii, drumuri la o clinică din București, sandvișuri mâncate în mașină. Lucram la contabilitatea unui depozit și puneam deoparte fiecare leu rămas după rate și întreținere.

La mine găsiseră probleme de ovulație. Nu mi se spusese că era imposibil să rămân însărcinată, doar că aveam nevoie de investigații și tratament. Radu făcuse o singură spermogramă, apoi refuzase să o repete, deși medicul ceruse asta.

— N-am eu nimic. Pe tine te tratează.

Mama lui, doamna Viorica, locuia la două străzi distanță, dar avea cheie. Intra cu ciorbă, pleca după două ore și lăsa în urmă câte o propoziție pe care o duceam zile întregi.

— Vecina de la trei e iar bunică. Numai la noi stau camerele goale.

Radu își vedea de telefon. O singură dată l-am rugat să spună ceva.

— Nu mai pune și tu totul la suflet.

După aceea n-am mai povestit acasă ce îmi spunea medicul. Mergeam singură, cu dosarul strâns la piept, printre femei însoțite de soți care le țineau gecile.

În seara cu divorțul, l-am întrebat de când era cu Cristina.

— Ce importanță mai are?

Avea. Pentru mine avea, dar nu mai conta pentru nimeni din bucătăria aceea.

Am luat hainele, dosarul medical și cana cumpărată de tata înainte să moară. Apartamentul era al lui Radu, primit de la părinți. După opt ani de căsnicie, am ieșit din el cu două sacoșe și un geamantan cu roata ruptă.

Mama m-a așteptat în papuci, la poarta casei din Ploiești.

— Ai mâncat?

Atât a întrebat. Și atunci am început să plâng.

Primele luni le țin minte pe bucăți. Draperiile trase. Telefonul întors cu fața în jos. Concediul medical, apoi întoarcerea la serviciu, unde mă închideam uneori în baie ca să pot termina ziua.

Mama îmi lăsa mâncare lângă ușă. Într-o dimineață a intrat și m-a găsit îmbrăcată cu bluza pe dos.

— Nu te mai las singură cu asta, Elena.

Mi-a găsit un psihoterapeut. Am protestat că nu avem bani.

— Vedem noi cu banii. Acum mergem.

Am mers luni întregi. N-a fost o schimbare dintr-odată. Uneori vorbeam, alteori număram florile de pe perdea. Încet, am început să dorm. Să ies după pâine fără să mă tem că întâlnesc pe cineva cunoscut.

Pe Andrei l-am cunoscut la serviciu, când a venit să repare imprimanta. M-a invitat la cafea abia după câteva luni.

I-am spus de la început:

— S-ar putea să nu pot avea copii.

A pus ceașca jos.

— Îmi doresc copii. Dar nu-ți cer să-mi promiți ceva ce nu depinde numai de tine.

Nu l-am crezut imediat. Când întârzia cu un răspuns, mă pregăteam deja să fiu părăsită. El nu se supăra, dar nici nu pretindea că poate șterge tot ce trăisem.

Am mers din nou la ginecolog, pentru sănătatea mea. Am continuat investigațiile și tratamentul recomandat. Medicul mi-a explicat că șansele erau reduse, nu inexistente. Andrei a venit cu mine când l-am rugat.

La un an și jumătate după divorț, menstruația întârzia. Am cumpărat un test aproape supărată pe mine că iar îmi făceam speranțe.

Au apărut două liniuțe.

M-am așezat pe capacul toaletei și am rămas acolo până m-a strigat mama.

— Mi-e frică, i-am spus.

S-a așezat lângă mine, pe marginea căzii.

— Știu. Mergem la doctor și aflăm.

Sarcina a fost confirmată câteva zile mai târziu. Andrei m-a întrebat dacă putea să mă îmbrățișeze. Abia atunci am plâns de bucurie.

Radu a aflat printr-o cunoștință. Mi-a scris: „Deci cu mine nu s-a putut.”

Am citit mesajul de două ori. Apoi am pus telefonul deoparte. Nu mai voiam să-mi petrec seara apărându-mă în fața lui.

Uneori mă întreb câte femei ajung să creadă că merită mai puțină iubire fiindcă nu pot avea copii. Eu aveam aceeași valoare și înainte să apară cele două liniuțe; de ce mi-a fost atât de greu să văd asta?