Sunt incredibil de mândră de fiul meu, Andrei, și cred că este o persoană minunată. Sunt mai ales mândră pentru că l-am crescut singură. Tatăl lui, Radu, ne-a părăsit când Andrei era doar un bebeluș. A fost o perioadă dificilă, deoarece nu aveam pe nimeni care să ne ajute. Singurul lucru care mă consola era casa mică pe care am moștenit-o de la mama mea decedată.
Când Ana a venit acasă de la muncă, soțul ei părea destul de ciudat. Andrei stătea pe canapea, adâncit în gânduri. „Ce s-a întâmplat, dragule?” a întrebat Ana. Soțul ei i-a explicat că mama lui venise din nou și începuse să se plângă. Ea a spus că nora ei nu ar trebui să-și trateze soacra atât de răutăcios cum o face Ana. „S-a uitat în…”
„După șapte ani de căsnicie, am născut patru copii. Andrei are șase ani, Maria are patru ani, iar gemenii, Alex și Ana, au doar opt luni. A fi mamă a patru copii nu este ușor. Nu e de mirare că nu am timp pentru mine,” scrie Gabriela, în vârstă de 34 de ani. „Aveam aproape 27 de ani când l-am cunoscut pe George. Toate prietenele mele erau deja căsătorite, și…”
Andrei și prima lui soție au fost căsătoriți timp de 12 ani și au avut două fiice. Când s-au născut copiii, soția lui și-a dedicat tot timpul lor, lăsându-l pe Andrei să se simtă neglijat. Își iubea fiicele, dar se simțea rănit că soția lui nu-l mai vedea ca pe un bărbat. Au trăit în camere separate timp de câțiva ani, și apoi
L-am dus pe tatăl meu la un azil unde putea primi îngrijirea de care avea nevoie, dar familia mea a început să mă urască pentru asta. Mă acuză că l-am abandonat și că am contribuit la declinul său. Spun că, făcând asta, sunt la fel ca toți ceilalți care își aruncă rudele. Mă doare inima că gândesc astfel.
Sună incredibil? Poate. Totuși, povestea de astăzi dovedește contrariul. Vă vom spune cum o ceartă cu soțul poate duce la un divorț inevitabil. Recent, un conflict serios a izbucnit în familia noastră.
Dar nu ne-am plâns; totul era bine pentru că nu aveam copii încă și nici nu plănuiam să avem. Acum, trei ani mai târziu, eu și soțul meu ne confruntăm cu o realitate diferită.
Această întâlnire a fost începutul a tot. Andrei mi-a propus și eram gata să mergem direct la altar. Ne-am adunat la cafenea și le-am informat pe ambele seturi de părinți despre decizia noastră, dar lucrurile nu au mers conform planului.
Fiul meu, Andrei, s-a căsătorit cu Ana acum 10 ani. El are acum 38 de ani, iar ea 32. Au o căsnicie fericită și doi copii. Nu îi vedem des pentru că locuiesc destul de departe. Au locuri de muncă, o casă și responsabilități, ceea ce înțeleg. Recent, i-am vizitat și am observat câteva schimbări. Ana arăta mult mai bine, a renunțat la purtarea pijamalelor prin casă, a început să folosească machiaj și să meargă la sală.
Fiica mea, Eliana, a avut întotdeauna o personalitate puternică. Eu și soțul meu, Mihai, am crescut-o într-un mediu calm și liniștit, fără să folosim limbaj vulgar sau să ridicăm vocea. Cu toate acestea, Eliana a moștenit temperamentul bunicii ei, care era aprigă, zgomotoasă și încăpățânată. Deși nu și-a cunoscut niciodată bunica, Eliana se comportă exact ca ea.
Viața noastră de familie era ca oricare alta. Timp de doi ani, am închiriat un apartament. Apoi am reușit să obținem un credit ipotecar pentru un apartament cu două camere. Desigur, a trebuit să împrumutăm niște bani.
Nu m-am gândit niciodată că voi purta ranchiună împotriva mamei și surorii mele. Am fost crescută să fiu diferită. Dar viața s-a desfășurat în așa fel încât nu pot scăpa de sentimentul de nedreptate. Ce ar trebui să fac în această situație? Nu pot lua o decizie pe cont propriu. Am crescut într-o familie unită, dar acum totul pare diferit.