După ce copiii au plecat de acasă, eu și soțul meu, Vasile, ne-am trezit singuri într-o liniște apăsătoare. Am simțit golul lăsat de plecarea lor, dar și o teamă surdă că nu mai avem un scop. Povestea noastră este despre cum am învățat să ne regăsim unul pe altul și să redescoperim bucuria vieții, chiar și atunci când pare că totul s-a terminat.
Într-o vară fierbinte, după moartea soțului meu, am încercat să-mi găsesc liniștea în grădină și în familie. Nepotul meu, Vlad, a venit la țară cu gândul la relaxare, dar a refuzat să mă ajute, ceea ce a scos la iveală conflicte vechi și răni nespuse. Povestea urmărește lupta mea de a menține familia unită și de a găsi puterea să iert, chiar și atunci când simt că nu mai pot.
Într-o zi obișnuită de vară, mama m-a anunțat că vin rudele, iar vechile răni și temeri au ieșit la suprafață. Povestea mea urmărește lupta interioară dintre dorința de a fi acceptată și nevoia de a-mi afirma identitatea, pe fundalul unei familii tradiționale dintr-un sat românesc. Prin conflicte, dialoguri tensionate și momente de sinceritate, am reușit să-mi găsesc curajul de a vorbi deschis și de a mă împăca cu mine însămi.
Sunt Maria, o mamă dintr-un sat românesc, care a adus pe lume nouă fete și acum așteaptă al zecelea copil. Între presiunea familiei, a satului și propriile mele vise, mă lupt să rămân eu însămi, deși toți așteaptă cu înfrigurare să nasc, în sfârșit, un băiat. Povestea mea este despre speranță, dezamăgire și curajul de a-mi apăra copiii și identitatea.
Sunt Maria, o femeie de 34 de ani dintr-un mic oraș din Moldova. Povestea mea e despre sacrificiile pe care le-am făcut pentru familia mea, despre dorința de a-mi depăși condiția și despre greșelile care m-au urmărit ani la rând. Între visuri spulberate, certuri cu mama și o iubire pierdută, am învățat că uneori cele mai grele decizii sunt cele care ne definesc cu adevărat.
Mă numesc Irina și de douăzeci și cinci de ani trăiesc la București, departe de satul meu natal din apropiere de Bacău. După ce am fost umilită de nora mea, care mi-a sugerat să vând apartamentul și să mă întorc la țară ‘pentru familie’, s-a trezit în mine vechea rană a neapartenenței. Când fratele meu, Doru, a apărut la ușă cu un coș de mere, am fost pusă în fața unei alegeri: să iert și să încerc să înțeleg sau să rup definitiv legăturile cu trecutul.
Sunt Casandra, iar povestea mea începe în ziua în care am adus-o pe lume pe Zorina, fetița mea mult așteptată. Viața la țară, în Siliștea, s-a transformat într-un câmp de bătălie între mine și soacra mea, Viorica, iar fiecare zi a devenit o luptă pentru liniștea sufletului meu. Între secrete vechi, vorbe nespuse și răni care nu se vindecă, am ajuns să mă întreb dacă familia poate fi uneori cel mai mare dușman.
Într-o dimineață friguroasă de iarnă, am rămas singură în bucătăria mea, cu mâinile tremurând pe cana de ceai, după ce ginerele meu, Radu, a plecat supărat cu nepoata mea, Ilinca. Povestea mea e despre cum dragostea pentru familie poate fi umbrită de neînțelegeri mărunte, despre cât de greu e să fii ascultat când lumea se schimbă prea repede în jurul tău. Mă întreb dacă am greșit undeva sau dacă pur și simplu nu mai știu să fiu bunică în lumea de azi.
Mă numesc Viorica și, la 62 de ani, mă aflu la răscrucea vieții, împreună cu soțul meu, Gheorghe. Ne gândim la ce lăsăm în urmă, dar trecutul nostru plin de sacrificii, conflictele cu copiii și nepoții și povara datoriilor ne apasă sufletul. Povestea noastră e despre lupta de a lăsa o moștenire nu doar materială, ci și una de valori, într-o lume care pare să uite ce înseamnă cu adevărat familia.
Totul a început cu o ceartă aprinsă între mine și nepotul meu, Vlad, care a venit la țară cu gândul la relaxare, nu la muncă. După moartea soțului meu, grădina și familia au devenit refugiul meu, dar vara aceasta a scos la iveală răni vechi și neînțelegeri adânci. Povestea mea este despre pierdere, conflict între generații și drumul greu către împăcare.
În plus, trebuie să am grijă de curte, să hrănesc animalele, să aduc apă de la fântână și să aprind soba… Când vin rudele în vizită, totul trebuie adus din pivniță.
Bunica Delia a crescut trei copii în inima României, petrecându-și viața pe o fermă care i-a modelat incontestabil viziunea asupra lumii. Obișnuită cu un ritm de viață lent și cu munca grea, avea o perspectivă unică asupra provocărilor vieții. Putea să plângă ore în șir pentru o poveste de dragoste tragică la televizor, dar rămânea stoică când ferma cerea decizii dificile. Dar ce se întâmplă când neînțelegerile familiale legate de plăceri simple duc la inimă frântă?
