Recent, mama a venit să ne viziteze, dorind să-și vadă nepotul. I-am întrebat dacă vrea o cafea. Din acel moment, a izbucnit în lacrimi: „De ce mă întrebi? Nu e evident că m-am întors?”
Nu este vorba despre a trânti pumnul pe masă și a spune: „Așa stau lucrurile.” Este, în primul rând, despre a-ți asuma responsabilitatea în fiecare situație. Când Andrei a decis să se căsătorească, a ales o femeie liniștită.
Este esențial ca femeile să învețe să nu se piardă pe ele însele și să nu se concentreze exclusiv pe responsabilitățile familiale. Altfel, riscă să devină profund nefericite. Aceasta este povestea unei soacre care a petrecut un deceniu prioritizând nevoile nurorii sale în detrimentul propriilor nevoi.
– Am ratat apelul pentru că eram la duș. Apoi l-a sunat pe Andrei și l-a întrebat – spune Ana, în vârstă de 30 de ani. – Ce s-a întâmplat apoi? – Andrei a sunat înapoi.
„Ești bine?” m-a întrebat prietena mea. „Sunt copleșită acasă, nu am timp de nimic. Vreau să fiu bine pregătită pentru…”
A făcut asta încă din copilărie. Era oarecum de înțeles când era copil, dar acum este adult și încă nu a depășit acest comportament. De la a da vina pe trotuar când se împiedica până la a acuza scaunul când își lovea degetul de la picior, comportamentul său s-a agravat.
Mama mea îmi spune mereu că o soacră va favoriza întotdeauna copiii fiicei sale în detrimentul celor ai fiului său. Cred că spune asta doar ca să mă facă să mă simt mai bine. Ea încearcă să mă convingă că
Mama nu se abține și îmi trimite mesaje pline de furie. Am blocat numeroase numere, dar ea găsește mereu unul nou de pe care să-mi scrie. Conținutul mesajelor variază, dar sunt mereu încărcate de blesteme. Mama îmi dorește lucruri groaznice, implicând moarte și boală. Cum poate o mamă să scrie astfel de lucruri propriei fiice? Ea nu vede asta ca pe
Nimeni nu mă înțelege. Recent, l-am dat afară pe fiul meu și m-am mutat cu nora mea. Familia mea crede că am înnebunit. Nu regret decizia mea. Singura parte amară este realizarea că nu am putut să-i țin piept mai devreme. Soțul meu decedat era un bărbat chipeș: înalt, cu păr negru, umeri lați, ochi căprui și un ten aspru. Vocea lui era adâncă și catifelată.
Cred că o mamă ar trebui să își iubească copiii în mod egal. Cum poate o mamă să favorizeze un copil și să-l neglijeze pe celălalt? Din păcate, este posibil. Propria mea fiică este un exemplu clar al acestui lucru. Fiica mea, Andreea, este o femeie mândră care a ieșit doar cu bărbați din familii înstărite. Și-a ales un soț care era un avocat de succes. Acum, mă tem că va trebui să o iau pe nepoata mea în grijă.
În ultimii 10 ani de căsnicie, am încercat să construiesc o relație bună cu soacra mea. De când ne-am mutat dintr-un oraș mic în capitală, ea ne sună constant, cerându-ne mie și soțului meu să venim să o ajutăm în fiecare weekend. Refuzul de a ajuta pare greșit, așa că ajungem mereu să mergem. Facem curățenie, gătim, spălăm rufe și ne ocupăm de gospodăria ei. Problema este că, pe lângă
Este și mai descurajant că nu vine din dorință sinceră, ci din necesitate. Cum poți spune nu într-o astfel de situație? Membrii apropiați ai familiei ar trebui să se sprijine reciproc.
