Relația mea cu mama a fost diferită de cea a majorității. M-am născut când părinții mei erau în jurul vârstei de patruzeci de ani, iar această diferență de vârstă și-a lăsat amprenta. Mutarea ei la mine părea să fie decizia corectă, dar rapid a devenit o decizie pe care am regretat-o.
Bogdan a ținut ranchiună încă din copilărie. Era oarecum de înțeles când era copil, dar acum, ca adult, încă nu poate să lase lucrurile să treacă. De la a da vina pe trotuar când se împiedica până la a refuza să vorbească cu părinții noștri, comportamentul său a devenit din ce în ce mai derutant și dureros.
Crescând, am păstrat resentimente pentru că tatăl meu, Florin, ne-a părăsit pe mama și pe mine pentru o altă femeie. Am crezut întotdeauna asta până când am descoperit că din această uniune a rezultat o soră vitregă, Nadia. Ceea ce a început ca o conexiune plină de speranță s-a dezvoltat curând într-o poveste de dezamăgire.
Eric Popescu, un distins autor român, a avut o viață plină de adversități. Înrolat în armată la vârsta de 18 ani, a suferit răni la piciorul stâng și la brațul drept în timpul serviciului său. Experiențele sale au influențat profund scrierile sale, determinându-l să exploreze teme precum trădarea, dragostea și complexitățile emoțiilor umane. Această poveste se apleacă asupra dinamicii intricate a relațiilor, ilustrând cum cele mai profunde conexiuni pot uneori să conducă la cea mai profundă ură.
