Mă numesc Ilinca și viața mea s-a schimbat pentru totdeauna în ziua în care am aflat că fiica mea, Mara, are leucemie. Ultima ei dorință a fost să adunăm 15.000 de cărți pentru copiii internați în spitale, iar eu, sfâșiată de durere dar hotărâtă, am pornit pe acest drum. Povestea mea este despre luptă, pierdere, iubire și despre cum o comunitate poate transforma suferința în speranță.
Sunt Maria și, la 67 de ani, am vândut apartamentul în care am trăit o viață întreagă, convinsă că mutarea la fiul meu, Vlad, și nora mea, Irina, va aduce liniște și apropiere. Realitatea a fost însă cu totul alta: m-am trezit străină în propria familie, fără un colț al meu, fără voce și fără rost. Povestea mea e despre sacrificiu, dezrădăcinare și întrebarea dureroasă: unde mai e locul părinților bătrâni în casele copiilor lor?
Viața mea a fost dedicată familiei, dar acum, la bătrânețe, mă confrunt cu o singurătate apăsătoare. Am crescut doi copii cu dragoste și sacrificii, sperând că vom rămâne uniți, însă realitatea m-a lovit când am realizat că nu mai sunt o prioritate pentru ei. Povestea mea este despre dezamăgire, dor și întrebări fără răspuns, într-o Românie în care bătrânii devin adesea invizibili.
