Fiica mea, Ana, și fiul soțului meu, Mihai, din căsătoria sa anterioară, erau mereu în conflict. Într-o încercare disperată de a restabili pacea, Ion a propus să o trimitem pe Ana să locuiască cu mătușa ei în Cluj. Această poveste explorează tulburările emoționale și impactul de durată al acestei decizii asupra familiei noastre.
Fiul meu s-a căsătorit acum doi ani. Am o relație cordială cu nora mea, Andreea. Nu ne spunem mamă sau fiică, dar ne înțelegem bine. Recent, Andreea a născut o fetiță, Maria. În primele luni, am ajutat-o în timp ce se recupera după o naștere dificilă. Dar apoi lucrurile au luat o întorsătură neașteptată.
Ca tată singur care își crește cele două fiice într-un apartament înghesuit cu două camere, mă străduiesc să fac față cheltuielilor. Acum, fiica mea cea mare vrea să renunțe la facultate și să-și mute partenerul în spațiul nostru deja limitat. Deși primesc ajutor de la sora mea, situația devine copleșitoare.
Deși îmi prețuiam rolul la locul de muncă, apropierea concediului de maternitate mă presa să găsesc o soluție pentru îngrijirea fiului nostru, Andrei. Soțul meu, Mihai, și cu mine eram hotărâți să-l ținem acasă până la vârsta de patru ani, contemplând opțiunea costisitoare a unei bone. Atunci, socrul meu, Ion, ne-a prezentat o ofertă neașteptată.
Scriu aceste rânduri cu inima grea, după o altă întâlnire dureroasă cu fiica mea. Mă simt pierdută și simt nevoia să îmi împărtășesc povestea. Soțul meu încearcă să mă consoleze, dar prietenii noștri ne amintesc adesea că ea are acum propria ei viață. Soțul ei pare să-i controleze fiecare mișcare—ginerele nostru nedorit! Simt că am pierdut-o în fața lui. Fiica noastră, odată atât de apropiată de noi, este acum un străin.
Fiica noastră a devenit obsedată de cadourile extravagante de la bunicul ei, ceea ce a dus la gelozie și tensiuni între frații ei. Cu trei copii în gospodăria noastră, dezechilibrul creează o ruptură care pare imposibil de reparat.
„A fost acolo la ecografie și chiar am ales împreună numele. Dar când s-a născut ea, a dispărut,” își amintește Ana. „Acum, după zece ani, vrea să facă parte din viața ei. De ce acum?”
E aproape comic. Soacra mea spune mereu tuturor cât de mult îi este dor de nepoții ei. O spune oricui vrea să asculte. Dar când o rog să stea cu ei, mereu are un motiv pentru care nu poate.
Îmi este greu să fiu o soție imperfectă când mama, bunica și sora mea sunt gospodine perfecte. Bunica mea a crescut-o pe mama cu principiul că o soție ar trebui să fie capabilă să facă totul. Casa este curată, mesele sunt pregătite, cămășile soțului sunt călcate, iar temele copiilor sunt făcute. Cel mai important, o femeie ar trebui să contribuie la bugetul familiei.
Soacra mea părea să îmbătrânească peste noapte când a împlinit 60 de ani. A susținut că era prea obosită pentru a ne ajuta cu nou-născutul nostru, dar când fiica ei a avut un copil, brusc a devenit plină de energie și viață. Când soțul meu a realizat adevărul, am rămas cu inimile frânte și dezamăgiți.
Ea insistă să nu mai cumpărăm jucării pentru nepotul nostru și să-i dăm doar bani. Dar cred că banii nu sunt un cadou potrivit pentru un copil. Încă de la început, Andreea a fost
Chiar și socrii mei m-au condamnat, iar nora mea împărtășește aceeași opinie. Deși ne-am înțeles întotdeauna bine înainte, totul s-a schimbat când fiica mea s-a aflat într-o situație dificilă.
