După externarea din spital, părinții mei ne-au spus: "Nu vrem să păstrăm legătura! Nu vă așteptați la ajutor din partea noastră"

După externarea din spital, părinții mei ne-au spus: „Nu vrem să păstrăm legătura! Nu vă așteptați la ajutor din partea noastră”

Sunt o asistentă medicală calificată. În 1990, am început să lucrez la un spital de maternitate. După un timp, am luat concediu de maternitate. Sarcina mea a fost normală, iar toate testele au arătat că bebelușul era sănătos, așa că soțul meu și cu mine așteptam cu nerăbdare venirea fiicei noastre. Am pregătit totul pentru sosirea ei. Familia noastră aștepta de asemenea noul membru și întotdeauna întreba

Crescând într-un orașel din România, conceptul de nași a avut întotdeauna un loc special în inima mea. Aceștia nu erau doar titluri ceremoniale acordate în timpul botezurilor; erau mentori, părinți spirituali și ghizi spirituali. De aceea, când prietena mea din copilărie, Andreea, m-a întrebat dacă aș vrea să fiu nașa fiicei sale nou-născute, Ioana, am fost profund onorată, dar am înțeles și gravitatea responsabilității

Crescând într-un orașel din România, conceptul de nași a avut întotdeauna un loc special în inima mea. Aceștia nu erau doar titluri ceremoniale acordate în timpul botezurilor; erau mentori, părinți spirituali și ghizi spirituali. De aceea, când prietena mea din copilărie, Andreea, m-a întrebat dacă aș vrea să fiu nașa fiicei sale nou-născute, Ioana, am fost profund onorată, dar am înțeles și gravitatea responsabilității

Pentru mine, nașii sunt ghizi spirituali și suporteri. Totuși, după o experiență recentă, nu sunt sigură dacă încă o pot numi pe prietena mea, Andreea, o adevărată prietenă. Părea să creadă că rolul unui naș este mai mult despre contribuții financiare decât despre îndrumare spirituală.

"Am lăsat totul pentru ea, dar a fost o greșeală fatală": Regretele mele și daunele ireparabile

„Am lăsat totul pentru ea, dar a fost o greșeală fatală”: Regretele mele și daunele ireparabile

Se spune adesea că atât bărbații, cât și femeile pot lua decizii pripite. În cazul meu, eu am fost cel care a acționat impulsiv. Regret ce am făcut, dar nu văd nicio cale de a repara bucățile sparte. Ceea ce s-a pierdut nu poate fi recuperat, și tot ce a rămas este remușcarea. Mă găsesc izolat, incapabil să mă confidez cuiva, deoarece prietenii mei nu ar înțelege niciodată. Mi-am părăsit familia pentru