Sunt Ana și vă voi spune cum am luptat pentru mine însămi, când propria familie m-a respins. Am trecut prin iadul sărăciei, al singurătății și al rușinii, dar nu am lăsat pe nimeni să-mi calce în picioare demnitatea. Aceasta este povestea despre cum am găsit în mine puterea de a o lua de la capăt.
Mă numesc Milica Petrescu și povestea mea începe în noaptea în care am rămas fără acoperiș deasupra capului, trădată de propria familie. Am învățat să supraviețuiesc pe străzile Bucureștiului, să-mi păstrez demnitatea printre priviri reci și să găsesc sens în a-i ajuta pe alții care treceau prin același iad. Astăzi, conduc o inițiativă care aduce împreună oameni marginalizați, oferindu-le speranță și o nouă șansă la viață.
Mă numesc Elisabeta Mărginean, am 62 de ani și abia acum simt că respir cu adevărat. După o viață în care am fost mereu în umbra altora, am găsit curajul să mă pun pe mine pe primul loc. Povestea mea este despre regăsire, durere și eliberare.
Niciodată nu voi uita momentul în care fiul meu, Vlad, a deschis ușa poliției. A fost clipa în care am știut că trebuie să aleg libertatea, chiar dacă drumul era plin de necunoscut și teamă. Povestesc astăzi nu doar ca să mă vindec, ci și ca să le dau curaj celor care trăiesc același coșmar.
La 55 de ani, am decis să-mi părăsesc familia și să-mi caut fericirea, în ciuda dezaprobării lor. Am trăit ani de zile în umbra așteptărilor altora, dar într-o zi am spus „ajunge”. Povestea mea este despre curaj, regrete, și speranța că niciodată nu e prea târziu să-ți asculți inima.
