Căutând liniște departe de agitația vieții urbane, am cumpărat impulsiv o cabană izolată în pădure. Ar fi trebuit să fie o evadare pașnică, dar weekendul a luat o turnură întunecată pe măsură ce adevăruri ascunse au ieșit la iveală.
Mama mea se îmbracă deliberat în haine vechi și uzate, deși are un dulap plin de ținute noi. Ea spune: „Fericirea iubește tăcerea,” dar eu simt că trăiește pe marginea prăpastiei. Când o confrunt, ea doar repetă mantra ei. Această poveste explorează complexitatea alegerilor ei și impactul acestora asupra familiei noastre.
Emilia a trăit mereu sub controlul celor apropiați. Era obișnuită cu asta și nu a rezistat niciodată, nici măcar nu s-a gândit la ce ar putea fi mai bine pentru ea. A fost întotdeauna ascultătoare. Părinții ei stricți i-au învățat ascultarea încă din școala primară. Mama ei, Sorina, a insistat ca Emilia să urmeze o școală privată prestigioasă. Familia presupunea că dragostea ei pentru literatură o va conduce către o carieră de succes, dar viața avea alte planuri.
Era obișnuită să ignore criticile, iar apariția mea era întotdeauna judecată aspru. Deși nu arăta niciodată, tensiunea era palpabilă.
