Am fost mereu copilul venit târziu, crescut între două lumi – a părinților mei bătrâni și a generației mele. Distanța dintre noi a crescut odată cu anii, iar când a venit momentul să o duc pe mama la azil, am simțit că toate greșelile și neînțelegerile noastre s-au adunat într-o singură privire. Povestea mea e despre vinovăție, iubire și întrebarea care nu-mi dă pace: am făcut ce trebuia?