Am fost părăsită de mama mea la o vârstă fragedă, când viața ei a luat o altă direcție. Crescută de bunica mea, am simțit iubire adevărată, dar rana abandonului a rămas mereu cu mine. Ani mai târziu, mama s-a întors, dar nu pentru mine, ci pentru propriile interese, ceea ce mi-a sfâșiat sufletul și m-a obligat să mă întreb ce înseamnă, cu adevărat, familia.
Îmi amintesc perfect acea dimineață, când am strigat la mama să se trezească și nu mi-a răspuns. Am rămas singură cu frații mei mai mici, fără să știu ce să fac, dar am știut că trebuie să-i protejez. Povestea mea este despre frică, curaj și despre cum am fost nevoită să devin adult peste noapte.
Mă numesc Mihai și, la șase ani, am decis să-mi dau toți banii de ziua mea ca să-l ajut pe prietenul meu, Călin. Nu mi-am imaginat că gestul meu va stârni certuri în familie, va scoate la iveală probleme ascunse și va uni tot cartierul într-un mod neașteptat. Povestea mea e despre curaj, sacrificiu și despre cum uneori, copiii pot schimba lumea adulților.
Sunt Ioana, am 11 ani, și încă simt gustul amar al acelei seri în care părinții mei au râs de rochia mea de bal. Povestea mea nu e doar despre o rochie, ci despre cum cuvintele celor dragi pot lăsa răni adânci. Încerc să înțeleg de ce e atât de greu să fii acceptat chiar și acasă.
Aceste cuvinte lasă o amprentă nu doar asupra vieții ei, ci și asupra copiilor ei. Care este vina lor? Se gândește cineva la copii în astfel de situații?
Am mâncat mâncare fadă, am purtat haine second-hand, nu am fost niciodată în parcuri de distracții și nu am avut vacanțe la mare. Nici măcar o bicicletă nu am primit. Săraca de mine. Ei bine, nu mă plâng.
