Sunt Irina, profesoară de limba română într-un orășel de provincie. În fiecare zi, mă confrunt cu prejudecățile părinților care refuză să vadă adevărul despre copiii lor. Povestea mea este despre lupta dintre aparență și realitate, despre epuizare, neputință și curajul de a spune lucrurilor pe nume.
Sunt Elena, o profesoară pensionară de 60 de ani, care a fost dată afară din cabana ei de suflet de pe malul lacului. Am trăit o viață întreagă pentru acea căsuță, iar când vecinul meu, domnul Dinu, a pus la cale evacuarea mea, am simțit că mi se prăbușește lumea. Povestea mea este despre pierdere, trădare și curajul de a lupta pentru ceea ce iubești, chiar și atunci când toți ceilalți par să-ți întoarcă spatele.
Sunt Maria, învățătoare de peste douăzeci de ani, și astăzi vă invit să priviți lumea școlii prin ochii mei. Am văzut copii mințind, părinți negând evidența și am simțit povara așteptărilor nerealiste. Povestea mea e despre adevăr, dezamăgire și curajul de a spune lucrurilor pe nume.
Drept urmare, fiul meu ne vede acum pe mine și pe soțul meu ca fiind „săraci” și cere constant cadouri noi de la bunica lui. Familia noastră are trei copii —
Mama mea, Elena, a decedat când aveam doar nouă ani, lăsând în urmă o familie care părea perfectă. Am crescut idolatrizând căsnicia părinților mei, sperând să am într-o zi o relație la fel de puternică ca a lor. Totuși, o boală incurabilă mi-a luat-o pe mama, lăsându-mă doar cu tatăl meu, Radu. Credeam că el va fi mereu acolo pentru mine, dar realitatea avea alte planuri.
