Victoria nu a reușit niciodată să se înțeleagă cu soacra ei, Elena. Trăind în propria ei casă cu soțul ei, Mihai, Victoria stabilise limite clare pentru a o ține pe Elena la distanță. În ciuda eforturilor sale, Elena avea un talent de a apărea neanunțată și de a-și impune propriile reguli. În timp ce Victoria încerca să mențină pacea, manierele intruzive ale Elenei au dus la o cină de neuitat și tulburătoare.
Fiul meu și soția lui economisesc pentru propria lor locuință, așa că mi-au cerut să se mute în casa mea. Acum, trebuie să mă furișez în propria mea casă pentru a nu o deranja pe nora mea. Ea lucrează de acasă și se pare că sunt o distragere constantă. M-am săturat și în cele din urmă am vorbit cu fiul meu despre asta. Când Andrei a decis să se căsătorească, am vrut să îi ajut financiar. Am vândut casa mea cu trei dormitoare și am adăugat economiile mele pentru a-i ajuta.
Comisia de angajare nu a fost deloc îngrijorată că provin dintr-un oraș mic, departe de capitală. Viitoarea mea carieră era în domeniul bancar și financiar. În ultima zi a procesului de interviu, a apărut o problemă de familie neașteptată care mi-a testat răbdarea și stăpânirea de sine.
Cum reușești să mergi mai departe când trăiești cu un părinte în vârstă? Articolul de astăzi o prezintă pe Victoria, care reușește să facă față remarcabil de bine. Aceasta nu este doar un articol oarecare, ci o poveste adevărată despre cum o femeie pensionară are grijă de tatăl ei îmbătrânit și își menține spiritul în ciuda tuturor dificultăților.
Am rămas surprinsă și am început să dau ochii peste cap. Între timp, vecina mea a continuat: „Aproape că am plâns ieri! Mama ta mergea, abia cărându-și pungile, toată transpirată! Cum e posibil așa ceva?”
Din acea zi, viața familiei s-a schimbat dincolo de recunoaștere, deoarece nimeni nu și-ar fi putut imagina o extindere atât de semnificativă a cercului lor. Familia trăia modest într-un oraș mic, încercând să se descurce fără Mihai.
La 57 de ani, credeam că în sfârșit mi-am găsit fericirea alături de Laurențiu. Aveam o casă frumoasă, o relație solidă și chiar niște economii. Dar, dintr-un motiv oarecare, fiica mea, Ana, nu putea împărtăși bucuria mea. De ce trebuia să fie atât de greu să găsesc pacea?
La început, relația mea cu soacra mea era minunată; avea mare grijă de mine. Dar dacă aș fi știut că o astfel de grijă ar putea duce la asemenea consecințe, aș fi acționat diferit.
Într-una din aceste ocazii, ea a întâlnit o fetiță care mergea cu bunica ei. Deoarece ne întâlneam mereu, discutam adesea despre viață. „Ieși în seara asta?” m-a întrebat ea într-o zi.
Soacra mea a fost împotriva căsătoriei noastre. Nu și-a imaginat niciodată că va avea o noră ca mine, deoarece părinții mei nu aveau bani, conexiuni sau o casă în plus. Nu știu dacă i-a spus vreodată lui Cristian.
Ana locuia cu soțul ei, Mihai, în propria lor casă. Casa era situată într-o zonă suburbană. În orașul nostru, sunt multe astfel de case care arată ca niște locuințe tipice de la țară. Este frumos, liniștit și plin de verdeață. Poți să faci grădinărit sau chiar să crești găini dacă vrei. La doar câțiva pași, vei găsi strada principală a orașului cu transport public și
Soțul meu îmi spune că fiul nostru crește cu tatăl său, în timp ce fiul lui are doar o mamă singură. Nu pare să-i pese că băiețelul nostru are nevoie de tatăl său la fel de mult.
