Dacă ai fost vreodată într-o relație de lungă durată, vei înțelege povestea mea. M-am căsătorit la 22 de ani, plină de vise și speranțe pentru o viață de fericire. Îmi amintesc ziua nunții ca și cum ar fi fost ieri: rochia albă uimitoare, coafura perfectă pe care m-a ajutat să o facă cea mai bună prietenă a mea și eu—o tânără îndrăgostită, crezând în „pentru totdeauna”. Dar viața avea alte planuri.
I-am permis soțului meu să plece într-o excursie solo, iar acum mama insistă că familiile ar trebui să rămână mereu împreună. Ea îmi povestește despre propriile ei căsnicii eșuate care au început în același mod.
Ea și-a ascuns sarcina de toată lumea, iar când a fost confruntată, a jucat cartea compasiunii. Totul pentru că nu voia ca părinții să o dea afară.
Întrebarea a fost pusă pe un ton calm, normal, dar a declanșat o reacție explozivă din partea soțului meu. Andrei, care fusese calm până atunci, a izbucnit cu o înjurătură zgomotoasă. Surprinsă, am scăpat lingura pe care o țineam.
Suntem căsătoriți de aproape opt ani. Ne-am căsătorit din dragoste și totul era bine. Dar apoi am început să ne îndepărtăm unul de celălalt. Abia când fiica noastră era în clasa a doua am descoperit un secret șocant de familie.
Trecuseră cinci ani de la moartea mamei sale, și încă nu putea uita evenimentele ultimei lor întâlniri. Mama ei stătea într-un fotoliu uzat, cu părul prins într-un coc lejer. Cearcănele de sub ochi deveniseră o trăsătură permanentă, ceva cu care toată lumea se obișnuise. Lângă ea stătea nepoata ei, care o vizita des și știa totul despre suferințele ei.
Când ne-am întâlnit prima dată, eu aveam 20 de ani și Ion avea 23. M-a tratat ca pe o regină, iar dragostea noastră era incredibil de puternică. Am avut doi copii împreună, un fiu și o fiică. Dar acum, după decenii, am descoperit ceva care mi-a distrus lumea.
Am nevoie doar de cineva cu care să vorbesc pentru că emoțiile mele sunt peste tot. Eu și soțul meu avem amândoi 25 de ani. Ne-am cunoscut în facultate și am trecut prin multe împreună.
Crescând, am trăit cu mama și tata. Căsnicia lor era departe de a fi perfectă. Tatăl meu călătorea frecvent pentru muncă, lăsându-ne adesea în urmă. Într-o zi, a luat o decizie care a schimbat totul.
În ultimul deceniu, soțul meu nu mi-a spus niciodată un cuvânt dur. Desigur, am avut și noi problemele noastre, cea mai mare fiind legată de situația noastră locativă. Dar nimic nu m-a pregătit pentru ceea ce am descoperit în bucătăria soacrei mele.
Acum patru luni, mi-am invitat fiul și nora să locuiască cu mine, dar mă fac să mă simt inconfortabil. Sunt pensionar și, în mod natural, o persoană nocturnă, stând treaz până târziu.
Ana încă dormea în prima ei zi liberă când telefonul a sunat brusc. Îl setase pe „Nu deranja,” așa că dacă cineva reușise să treacă, trebuia să fie important. Erau părinții ei. – „Alo! Totul este în regulă?” – „Încă dormi? La ora 10 dimineața?!” – „Mamă, e ziua mea liberă! Ce se întâmplă?” – „Tatăl tău și cu mine am decis că ar fi mai convenabil pentru noi să locuim în oraș. Aer curat și…”
