„Am nevoie de curățenie și ordine. Dacă nu poți să asiguri asta, îți faci bagajele,” a spus soțul

Soarele dimineții abia pătrundea prin perdelele subțiri ale micului apartament în timp ce Elena zăcea nemișcată, căldura patului ținând-o ostatică în fața frigului dimineții timpurii. Radu plecase la muncă, cuvintele lui de despărțire încă răsunându-i în minte, un amestec de frustrare și finalitate. „Am nevoie de curățenie și ordine. Dacă nu poți să asiguri asta, îți faci bagajele,” îi spusese el, nu neapărat cu răutate, dar destul de ferm încât să zguduie deja fragilul sentiment de securitate al Elenei.

De luni de zile, Elena se lupta cu sănătatea ei mintală, găsind chiar și sarcinile simple copleșitoare. Radu, mereu perfecționist, avea puțină răbdare pentru dezordine, iar starea spațiului lor de locuit devenise un câmp de luptă constant. Astăzi, își promisese, va fi diferit. Va curăța și va organiza, va face totul perfect. Poate atunci, se gândea ea, Radu o va privi așa cum o făcea înainte, cu ochi blânzi și plini de iubire, nu cu privirea dură și dezamăgită care devenise prea comună.

Cu un oftat, Elena s-a desprins din pat și a mers în sufragerie. Cuvintele lui Radu din seara precedentă o bântuiau: „Nu este doar despre a fi ordonat, Elena. Este despre respect, despre a avea grijă de spațiul nostru comun.” S-a uitat în jur la revistele împrăștiate, la corespondența ne deschisă și la vasele de la cina de aseară încă pe masa de cafea. Totul părea de neînvins.

Hotărâtă, a început cu vasele, mâinile tremurându-i ușor pe măsură ce le spăla. A încercat să se concentreze pe sarcină, dar gândul îi zbura la zilele lor mai vesele, când râsetele umpleau aceste camere, nu tăcerea și suspinele. După vase, s-a ocupat de corespondență, sortând facturile de reclame, arhivând ce era necesar și aruncând restul. Revistele le-a așezat frumos pe masa de cafea, aliniindu-le precis.

Orele au trecut, și pe măsură ce se mișca prin fiecare cameră, curățând și organizând, un sentiment de realizare a început să se construiască în ea. Poate, doar poate, asta va rezolva lucrurile. Poate seara aceasta va fi diferită.

Pe măsură ce ceasul se apropia de șase, Elena a făcut un pas înapoi pentru a-și evalua munca. Apartamentul era impecabil, totul la locul său, exact cum îi plăcea lui Radu. Își imagina surpriza lui, zâmbetul lui, poate chiar un mulțumesc care ar putea duce la o seară liniștită împreună, poate la reînnoirea conexiunii lor vechi.

Cheia s-a întors în broască, smulgând-o pe Elena din reverie. Radu a intrat, ochii lui scanând spațiul. Ea i-a urmărit privirea, ținându-și respirația pentru aprobarea lui. Și-a scos paltonul, l-a agățat cu grijă și în cele din urmă s-a întors către ea. Fața lui era de necitit la început, apoi, un mic semn din cap.

„Arată frumos,” a spus el, vocea lui neutră. Inima Elenei s-a lăsat puțin la auzul lipsei de căldură. „Mă bucur că ai decis să iei asta în serios.”

„Mulțumesc,” a răspuns ea, o scânteie de speranță aprinzându-se. „M-am gândit că poate am putea ieși la cină, să sărbătorim puțin?”

Radu a făcut o pauză, expresia lui întărindu-se. „Cred că e mai bine să păstrăm lucrurile simple în seara asta. Nu sunt sigur că o zi de curățenie schimbă ceva, Elena.”

Cuvintele l-au lovit ca un șoc fizic. Sperase la mult mai mult, un semn că lucrurile ar putea reveni la cum au fost odată. Dar pe măsură ce Radu trecea pe lângă ea, abia atingând-o, abia aruncându-i o privire, și-a dat seama că poate distanța dintre ei crescuse prea mult pentru a fi acoperită cu o zi de curățenie.

În acea noapte, în timp ce zăcea în pat, cu apartamentul impecabil în jurul ei, Elena a înțeles că ordinea și curățenia nu erau soluția magică pe care o sperase. Tăcerea era mai zgomotoasă ca niciodată, și știa că nicio cantitate de ordine nu putea curăța distanța în creștere dintre ei.