Între două lumi: Povestea unui apartament și a unei familii destrămate

— Nu pot să cred, Vlad! După tot ce am făcut pentru tine, acum vrei să mă lași pe dinafară? vocea ascuțită a Mariei, fosta mea soacră, răsuna în holul apartamentului gol, unde ecoul pașilor mei se amesteca cu bătăile inimii.

Mă uitam la ea, cu mâinile tremurânde pe cheile pe care tocmai le predasem noului proprietar. Apartamentul acela fusese cândva căminul meu, locul unde am crescut-o pe Ilinca, fiica mea, și unde am trăit ani buni alături de Ana, fosta mea soție. Acum, după divorț și după ce Ana plecase în Italia cu un alt bărbat, rămăsesem doar eu cu amintirile și cu o promisiune: să-i asigur Ilincăi un viitor mai bun.

— Maria, nu e drept ce-mi ceri. Apartamentul l-am cumpărat împreună cu Ana, dar după divorț am rămas eu cu el. Am plătit ratele singur ani de zile…

— Și eu? Eu nu am pus bani? Eu nu am avut grijă de Ilinca când voi erați la muncă? Eu nu am plătit facturi când voi nu aveați cu ce?

M-am simțit prins între două lumi. Pe de o parte, recunoștința față de Maria, care într-adevăr ne-a ajutat mult, mai ales când Ana era plecată cu lunile la muncă sezonieră. Pe de altă parte, furia și neputința că tot trecutul meu era pus la îndoială acum, când încercam să-mi refac viața alături de Irina, femeia care mă făcuse să cred din nou în dragoste.

— Vlad, nu vreau să fiu rea, dar dacă nu-mi dai jumătate din bani, o să mă duc la avocat. Știu că ai vândut apartamentul cu 90.000 de euro. Mie mi se cuvin 45.000!

Am simțit cum mi se taie respirația. 45.000 de euro? Pentru ce? Pentru nopțile nedormite în care am stat singur cu Ilinca după ce Ana a plecat? Pentru anii în care am plătit singur totul?

— Maria, te rog… Nu vreau scandal. Dar nici nu pot să-ți dau atâția bani. Nu e corect.

— Corect? Corect era să nu te recăsătorești! Corect era să nu vinzi casa fetei mele!

A izbucnit în plâns și a ieșit trântind ușa. Am rămas singur în holul gol, cu ecoul reproșurilor ei răsunând în minte.

Am ieșit pe scara blocului și am sunat-o pe Irina.

— Iri, nu știu ce să fac… Maria vrea jumătate din bani. Amenință cu avocatul.

— Vlad, ai actele în regulă? Apartamentul era doar pe numele tău?

— Da… După divorț, Ana a renunțat la partea ei. Am act notarial.

— Atunci nu are ce să-ți facă legal. Dar știi cum e… O să vorbească urât despre tine peste tot.

Irina avea dreptate. Într-un oraș mic din Moldova, reputația e totul. O bârfă aruncată la colțul blocului poate deveni adevăr peste noapte.

Seara, când am ajuns acasă la Irina, Ilinca mă aștepta pe canapea.

— Tata… Buni a zis că ești un trădător. Că ai vândut casa noastră ca să-ți faci tu alta cu Irina…

M-am așezat lângă ea și i-am luat mâna.

— Ilinca, casa aia era prea mare pentru noi doi. Am vândut-o ca să putem începe ceva nou. Și tu vei avea camera ta aici. Nimeni nu te dă afară.

— Dar buni plânge mereu… Zice că ai uitat-o.

Mi-au dat lacrimile. Cum să-i explic unui copil că uneori adulții se rănesc fără să vrea?

A doua zi m-am dus la Maria cu un plic în mână. Aveam acolo 10.000 de euro — tot ce puteam să-i dau fără să rămân fără nimic pentru mine și Ilinca.

— Atât pot, Maria. Nu vreau să ne certăm mai mult decât suntem deja…

M-a privit lung, cu ochii roșii de plâns.

— Vlad… Nu banii mă dor cel mai tare. Mă doare că ai uitat cine ți-a fost aproape când nimeni nu era…

Am plecat fără să spun nimic. În sufletul meu era un gol imens. M-am întrebat zile întregi dacă am făcut bine sau rău. Prietenii îmi spuneau că sunt prea moale, că trebuia s-o las să vorbească ce vrea și să nu-i dau nimic. Dar eu nu puteam.

Într-o seară, după ce Ilinca a adormit, Irina m-a întrebat:

— Vlad, tu crezi că familia e doar sânge? Sau e și ceea ce construim împreună?

Nu i-am răspuns atunci. Poate nici acum nu știu răspunsul.

Mă întreb: oare cât valorează liniștea sufletului nostru? Merită să pierzi tot pentru a păstra pacea cu trecutul? Sau trebuie să înveți să spui „nu”, chiar dacă doare?