Soția fratelui meu mi-a răsturnat lumea, deși eram un soț devotat

— Nu pot să cred că ai făcut asta, Mihai! vocea Irinei răsuna în bucătăria mică, printre aburii cafelei de dimineață. Mâinile îi tremurau, iar ochii îi erau roșii de la plâns. Eu stăteam în fața ei, incapabil să spun ceva. Cum ajunsesem aici? Cum ajunsesem să-mi trădez promisiunile și să-mi distrug familia?

Totul a început cu un an în urmă, când Vlad, fratele meu mai mic, s-a întors din Anglia cu o femeie misterioasă. Ana era altfel decât toate femeile pe care le cunoscusem: avea o frumusețe discretă, dar o privire care părea să citească totul în tine. În ziua în care Vlad ne-a prezentat-o, am simțit un fior ciudat. Irina a râs atunci și mi-a șoptit la ureche: „Parcă e din alt film, nu-i așa?” Am zâmbit, dar ceva în mine se schimbase deja.

La început am încercat să evit orice apropiere. Eram căsătorit de doisprezece ani cu Irina, aveam doi copii minunați și o viață liniștită într-un apartament din Drumul Taberei. Vlad și Ana s-au mutat la câteva blocuri distanță și ne vizitam des. Seară de seară, la mesele de familie, Ana mă provoca subtil cu întrebări despre cărțile pe care le citeam sau despre muzica pe care o ascultam. Vlad era mereu ocupat cu telefonul sau cu afacerile lui online.

Într-o seară ploioasă de octombrie, am rămas singur cu Ana pe balconul lor. Fumam amândoi, deși Irina nu știa că mă reapucasem. Ana s-a apropiat și mi-a spus încet:

— Știi că nu ești ca ceilalți bărbați din familia ta? Tu chiar asculți.

Am simțit cum mi se taie respirația. Era ceva în felul în care mă privea — ca și cum ar fi văzut în mine un om pe care nici eu nu-l mai recunoșteam. Am râs stânjenit și am schimbat subiectul, dar din seara aceea am început să mă gândesc la ea tot mai des.

Irina a observat schimbarea. Într-o noapte, după ce copiii au adormit, m-a întrebat:

— Mihai, e ceva ce nu-mi spui? Parcă nu mai ești tu.

Am mințit-o. Am spus că sunt stresat la serviciu, că am probleme cu șeful. Dar adevărul era că mă simțeam prins între două lumi: una sigură, caldă și previzibilă, alta interzisă și plină de promisiuni nespuse.

A urmat Crăciunul. Vlad și Ana au venit la noi cu un tort făcut de ea. În timp ce Irina și Vlad împodobeau bradul cu copiii, Ana m-a tras deoparte în bucătărie.

— Ai vrea să ieșim la o cafea mâine? Doar noi doi. Să vorbim despre cartea aia de care mi-ai povestit.

Am ezitat o clipă, dar am acceptat. A doua zi am stat ore întregi într-o cafenea mică din centru. Am râs, am povestit despre copilărie, despre visele noastre neîmplinite. La final, când ne-am ridicat să plecăm, Ana m-a atins ușor pe mână. A fost un gest simplu, dar pentru mine a însemnat totul.

De atunci lucrurile au scăpat de sub control. Ne întâlneam pe ascuns — uneori doar pentru a vorbi, alteori pentru a ne pierde unul în brațele celuilalt. Fiecare întâlnire era urmată de un val de vinovăție care mă sufoca. Îmi priveam copiii și mă întrebam dacă meritam să fiu tatăl lor.

Irina a aflat într-o zi când a găsit un mesaj pe telefonul meu. Nu era nimic explicit, dar era destul cât să-i dea de bănuit. A început să mă urmărească cu privirea, să mă întrebe unde merg și cu cine vorbesc.

Într-o seară, după ce Vlad și Ana au plecat de la noi, Irina m-a confruntat direct:

— E ceva între tine și Ana? Spune-mi adevărul!

Am încercat să neg, dar ochii mei m-au trădat. Irina a izbucnit în plâns și a ieșit din cameră trântind ușa.

Vlad a aflat la scurt timp după aceea. M-a sunat noaptea târziu:

— Mihai, cum ai putut? Ești fratele meu! Ai distrus totul!

Nu am avut ce să-i răspund. M-am simțit mai singur ca niciodată.

Ana a încercat să mă convingă să fugim împreună. Mi-a spus că dragostea noastră merită orice sacrificiu. Dar eu nu eram sigur că ceea ce simțeam era dragoste sau doar o evadare din rutina vieții mele.

Irina a plecat la părinții ei cu copiii pentru câteva săptămâni. Casa era pustie fără râsetele lor. M-am uitat lung la fotografiile noastre din vacanțe și am realizat cât de mult pierdusem pentru o iluzie.

După luni de tăcere și suferință, Irina s-a întors acasă doar pentru a-mi spune că vrea divorțul. Vlad nu mi-a mai vorbit niciodată. Ana s-a mutat singură într-un apartament din Militari și mi-a trimis un mesaj scurt: „Poate într-o altă viață.”

Acum stau singur în sufrageria goală și mă întreb: unde am greșit cu adevărat? A fost vina mea că am cedat tentației sau pur și simplu viața ne pune uneori la încercare limitele? Voi ce ați fi făcut în locul meu?