Soțul Meu, Străinul de Lângă Mine: Povestea Unei Iubiri Însângerate de Minciună

— Nu-mi vine să cred că ai făcut asta, Vlad! am urlat, cu mâinile tremurând de furie și neputință. Era trecut de miezul nopții, iar în apartamentul nostru din cartierul Titan, liniștea era spartă doar de ecoul vocii mele. Vlad stătea în pragul ușii, cu ochii reci, aproape străini. Pe masă, printre facturi și resturi de mâncare, zăcea contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului moștenit de la bunica mea. Fără să-mi spună, îl ipotecase pentru un împrumut pe care nu-l înțelegeam.

— Nu e ce crezi, Irina, a murmurat el, evitându-mi privirea. Dar știam deja adevărul. De luni bune simțeam că ceva nu e în regulă. Seară de seară, Vlad venea tot mai târziu acasă, cu scuze ieftine și promisiuni goale. Îmi spunea că muncește peste program ca să ne fie mai bine. Dar banii nu apăreau niciodată.

Când l-am cunoscut pe Vlad, eram o fată simplă din Pitești, venită la București să studiez medicina. El era fermecător, atent, părea că mă ascultă cu adevărat. Ne-am mutat împreună după doar șase luni. Mama mi-a spus atunci: „Irina, nu te grăbi! Oamenii nu sunt mereu ceea ce par.” Am râs și i-am spus că Vlad e altfel. Cât m-am înșelat!

După nuntă, totul s-a schimbat. Vlad a început să mă preseze să vând apartamentul bunicii, spunând că ar trebui să investim banii „pentru viitorul nostru”. Am refuzat. Era singura mea siguranță. Atunci au început certurile. M-a acuzat că nu am încredere în el, că îl tratez ca pe un străin.

Într-o seară, l-am auzit vorbind la telefon cu cineva. „Nu-ți face griji, o să fie totul al meu curând”, șoptea el. Am simțit cum mi se strânge inima. Am vrut să cred că am înțeles greșit. Dar a doua zi am găsit actele ascunse în sertarul lui cu șosete.

— De ce ai făcut asta? am întrebat printre lacrimi.
— Pentru noi! Pentru viitor! a ridicat el tonul.
— Pentru noi sau pentru tine?

Am început să-l urmăresc fără să vreau: îi verificam telefonul, îi citeam mesajele. Am descoperit conversații cu o femeie pe nume Mirela. „Ai reușit? Când ieșim să sărbătorim?” îi scria ea. Vlad îi răspundea: „Mai am puțin și scap de proasta asta.”

Am simțit cum lumea mi se prăbușește. Nu doar că mă folosea pentru bani, dar mă și trăda cu altcineva. M-am dus la mama plângând.

— Ți-am spus eu, Irina… Dar nu e vina ta! Sunt bărbați care nu caută decât confortul și banii unei femei muncitoare. Trebuie să fii tare!

Tata a fost mai dur:
— Dacă-l lași să te calce în picioare acum, toată viața o să regreți!

M-am întors acasă hotărâtă să-l confrunt pe Vlad.

— Vreau divorț! i-am spus răspicat.
A râs batjocoritor:
— Și ce crezi că o să faci singură? Fără mine n-ai nimic!
— Am demnitatea mea! Și apartamentul e pe numele meu!

A încercat să mă sperie, spunându-mi că va spune tuturor că eu sunt nebuna, că l-am șantajat. A început să-mi trimită mesaje amenințătoare chiar și după ce a plecat din casă.

Prietenii mei nu știau ce să creadă. Unii îmi spuneau că poate exagerez, că poate Vlad trece printr-o perioadă grea. Dar eu știam adevărul: omul pe care îl iubeam nu exista. Era doar o mască.

Au urmat luni de procese, vizite la poliție și nopți nedormite. Vlad încerca să mă convingă să renunț la divorț, promitea că se schimbă. Dar eu nu mai puteam avea încredere.

Într-o zi, l-am întâlnit întâmplător pe stradă cu Mirela. S-au prefăcut că nu mă văd. Am simțit un gol imens în suflet, dar și o eliberare ciudată.

Acum stau singură în apartamentul bunicii și mă gândesc la tot ce s-a întâmplat. Multe femei trec prin astfel de povești și tac de rușine sau frică. Eu am ales să vorbesc.

Oare câte dintre noi ne mințim singure doar ca să păstrăm aparențele? Oare cât valorează liniștea sufletului nostru comparativ cu o viață trăită în minciună?