O nuntă ascunsă și o mamă rănită
Am închis ușa cu un zgomot surd și m-am prăbușit pe canapeaua din sufragerie, simțind cum lacrimile îmi inundă obrajii. Vecina mea, doamna Popescu, tocmai îmi spusese că fiul meu, Mihai, se căsătorește. Nu pot să cred că am aflat o veste atât de importantă de la altcineva și nu de la el. Inima mi se strânge de durere și dezamăgire. Cum a putut să mă excludă dintr-un moment atât de important din viața lui?
Am stat acolo, pierdută în gânduri, încercând să înțeleg unde am greșit ca mamă. Am fost mereu alături de Mihai, l-am susținut în toate deciziile lui, chiar și atunci când nu eram de acord. Îmi amintesc cum îl țineam de mână când era mic și cum îi ștergeam lacrimile când cădea și se lovea. Acum, simt că distanța dintre noi a devenit insurmontabilă.
După câteva ore de plâns și reflecție, am decis că trebuie să vorbesc cu nora mea, Andreea. Poate ea îmi va putea explica de ce am fost ținută în afara acestui eveniment. Am luat telefonul și am format numărul ei. După câteva apeluri fără răspuns, în sfârșit mi-a răspuns.
„Bună, Andreea”, am spus cu o voce tremurândă. „Putem să ne întâlnim să discutăm?”
„Bună, Charlotte”, a răspuns ea cu o voce precaută. „Sigur, putem vorbi. Când ai vrea să ne vedem?”
„Ce zici de mâine dimineață la cafeneaua din colț?” am propus eu.
„E perfect”, a fost răspunsul ei scurt.
A doua zi dimineață, m-am îmbrăcat cu grijă și am plecat spre cafenea. Inima îmi bătea cu putere în piept, iar gândurile îmi erau un haos total. Cum voi aborda această discuție? Ce voi spune? Cum voi reacționa dacă voi afla că Mihai nu m-a vrut acolo?
Când am ajuns la cafenea, Andreea era deja acolo, sorbind dintr-o ceașcă de cafea. M-am așezat în fața ei și am încercat să-mi păstrez calmul.
„Andreea”, am început eu, „am aflat despre nuntă de la doamna Popescu. De ce nu mi-a spus Mihai nimic?”
Andreea a oftat adânc și și-a lăsat ceașca jos. „Charlotte, nu știu cum să-ți spun asta fără să te rănesc, dar Mihai a simțit că nu ai fost niciodată de acord cu relația noastră.”
Am simțit cum sângele mi se urcă la cap. „Cum poți spune asta? L-am susținut mereu pe Mihai!”
„Știu că l-ai susținut”, a spus Andreea cu blândețe, „dar au fost momente când comentariile tale au fost interpretate ca fiind critice.”
Am rămas tăcută pentru câteva momente, încercând să-mi adun gândurile. „Poate că am fost critică uneori”, am recunoscut eu cu voce joasă, „dar doar pentru că îmi doresc ce e mai bun pentru el.”
„Și eu îmi doresc același lucru”, a spus Andreea. „Dar Mihai a simțit că trebuie să facem acest pas fără presiuni externe.”
Am simțit cum lacrimile îmi umplu ochii din nou. „Nu am vrut niciodată să fiu o presiune pentru el.”
Andreea mi-a luat mâna peste masă. „Charlotte, știu că ești o mamă bună și că îl iubești pe Mihai. Poate ar trebui să vorbiți deschis despre asta.”
Am dat din cap încet, simțind cum durerea începe să se transforme într-o determinare tăcută. Trebuie să vorbesc cu Mihai și să-i spun cât de mult îl iubesc și cât de mult îmi doresc să fiu parte din viața lui.
În acea seară, l-am sunat pe Mihai și i-am cerut să ne întâlnim. Când ne-am văzut, l-am privit în ochi și i-am spus tot ce aveam pe suflet.
„Mihai, te iubesc mai mult decât orice pe lume”, i-am spus cu voce tremurândă. „Îmi pare rău dacă te-am făcut vreodată să simți că nu sunt alături de tine.”
El m-a privit cu ochi plini de emoție și mi-a spus: „Știu că mă iubești, mamă. Poate că ar trebui să comunicăm mai bine.”
Am zâmbit printre lacrimi și l-am îmbrățișat strâns. În acel moment, am știut că legătura noastră va fi mai puternică decât oricând.
Reflectând asupra celor întâmplate, mă întreb: oare câte alte familii trec prin astfel de neînțelegeri? Și cum putem învăța să ne ascultăm unii pe alții mai bine?