Între iubire și obsesie: Povestea unei prietenii pierdute
„Nu mai pot, Naomi! Nu mai pot să o suport pe Andreea și obsesia ei pentru Maria!” vocea lui Mihai răsuna în bucătărie, în timp ce eu încercam să îmi termin cafeaua de dimineață. Era o zi obișnuită de sâmbătă, dar tensiunea din aer era palpabilă. Mihai, soțul meu, nu mai avea răbdare cu prietena mea cea mai bună și cu felul în care aceasta își creștea copilul.
„Mihai, e doar o fază. E normal să fie așa de implicată, e primul ei copil,” am încercat să-l liniștesc, dar adevărul era că și eu simțeam că ceva nu era în regulă.
Andreea și cu mine eram prietene de când ne știm. Am crescut împreună pe străzile înguste ale Bucureștiului, am împărțit secrete și vise. Dar de când o avea pe Maria, totul se schimbase. Nu mai era acea Andreea care râdea la glumele mele proaste sau care mă suna la miezul nopții doar ca să-mi spună că a văzut un film grozav.
Acum, fiecare conversație începea și se termina cu Maria. „Maria a spus primul ei cuvânt azi!” sau „Maria a făcut primii pași!” Înțelegeam că era mândră de fiica ei, dar simțeam că pierd legătura cu prietena mea.
Într-o seară, după ce am petrecut ore întregi ascultând-o pe Andreea vorbind despre Maria, Mihai mi-a spus direct: „Naomi, trebuie să îi spui ceva. Nu e sănătos nici pentru ea, nici pentru voi.”
Am știut că avea dreptate. Dar cum să-i spun unei mame că e prea mult? Cum să-i spun că obsesia ei pentru copilul ei ne distruge prietenia?
A doua zi, am decis să o confrunt pe Andreea. Ne-am întâlnit la cafeneaua noastră preferată, un loc micuț și intim unde obișnuiam să petrecem ore întregi discutând despre orice altceva decât copii.
„Andreea,” am început cu voce tremurândă, „trebuie să vorbim.”
Ea m-a privit surprinsă, dar a zâmbit larg. „Despre ce vrei să vorbim? Despre Maria? A făcut ceva adorabil azi dimineață!”
„Nu, Andreea. Vreau să vorbim despre tine. Despre noi.”
Zâmbetul i-a dispărut încet de pe față. „Ce vrei să spui?”
„Simt că te-am pierdut,” i-am spus sincer. „Totul este despre Maria acum și… mi-e dor de tine.”
Andreea a tăcut pentru un moment lung. Ochii i s-au umplut de lacrimi și a oftat adânc.
„Naomi, nu știu cum să fiu altfel acum. Maria este totul pentru mine. Nu vreau să te pierd, dar nu știu cum să echilibrez lucrurile.”
Am întins mâna peste masă și i-am strâns mâna. „Nu trebuie să alegi între noi două. Vreau doar să știu că încă mai sunt importantă pentru tine.”
Am plecat de la cafenea cu inima grea. Nu știam dacă discuția noastră va schimba ceva sau dacă prietenia noastră va supraviețui.
În zilele următoare, am observat mici schimbări. Andreea a început să mă sune mai des și nu doar pentru a-mi povesti despre Maria. Încet-încet, am început să ne regăsim ritmul.
Dar într-o zi, am primit un mesaj de la ea: „Naomi, trebuie să ne vedem urgent.”
Ne-am întâlnit din nou la cafenea și am văzut imediat că ceva nu era în regulă.
„Ce s-a întâmplat?” am întrebat îngrijorată.
„Naomi, am fost la doctor cu Maria și… au găsit ceva.” Vocea ei era spartă de emoție.
Am simțit cum lumea mea se prăbușește în jurul meu. „Ce au găsit?”
„Nu știu încă sigur. Trebuie să facem mai multe teste.”
Am stat acolo împreună, în tăcere, simțind greutatea incertitudinii apăsând asupra noastră.
În acele momente de tăcere și teamă, am realizat cât de mult însemna Andreea pentru mine și cât de mult îmi doream ca totul să fie bine pentru ea și Maria.
Prietenia noastră a fost pusă la încercare din nou, dar de data aceasta eram hotărâtă să fiu acolo pentru ea indiferent de rezultat.
Câteva săptămâni mai târziu, testele au arătat că Maria era sănătoasă și că totul fusese doar o alarmă falsă. Am plâns împreună de ușurare și am râs de cât de mult ne-am îngrijorat fără motiv.
Această experiență ne-a apropiat mai mult decât oricând și ne-a făcut să realizăm cât de prețioasă este prietenia noastră.
Acum mă întreb: oare câte prietenii sunt distruse din cauza unor neînțelegeri care ar putea fi rezolvate printr-o simplă discuție sinceră?