Două Pensionare în Vârstă de 70 de Ani au Decis să Împartă o Casă și să Deschidă un Bed & Breakfast. Iată ce s-a Întâmplat

Mă numesc Maria și am 72 de ani. Prietena mea, Elena, are 74. Ne cunoaștem de mai bine de 50 de ani și am fost mereu alături una de cealaltă. După ce amândouă ne-am pensionat, ne-am gândit că ar fi minunat să ne mutăm împreună și să deschidem un Bed & Breakfast într-un sat pitoresc din România. Ne imaginam cum vom primi oaspeți din toată lumea, cum vom pregăti micul dejun împreună și cum vom povesti seara lângă șemineu.

Am găsit o casă veche, dar fermecătoare, într-un sat liniștit din Transilvania. Ne-am îndrăgostit imediat de ea. „Uite ce frumoasă e grădina asta, Elena!”, i-am spus eu entuziasmată. „Da, Maria, și gândește-te câte flori putem planta aici!”, mi-a răspuns ea cu ochii strălucind.

Am investit toate economiile noastre în renovarea casei. Am muncit din greu să o transformăm într-un loc primitor și confortabil pentru oaspeții noștri. În fiecare zi, ne trezeam devreme și lucram până seara târziu. „Nu-i așa că va fi minunat când totul va fi gata?”, mă întreba Elena în timp ce vopseam pereții camerei de zi. „Da, abia aștept să vedem rezultatul final”, îi răspundeam eu cu un zâmbet obosit.

În sfârșit, după luni de muncă, am deschis ușile Bed & Breakfast-ului nostru. La început, totul părea perfect. Oaspeții erau încântați de locul nostru și ne lăudau pentru micul dejun delicios pe care îl pregăteam cu dragoste. „Maria, clătitele tale sunt cele mai bune pe care le-am mâncat vreodată!”, mi-a spus un turist american într-o dimineață. „Mulțumesc! Secretul e să adaugi puțină vanilie în aluat”, i-am dezvăluit eu cu mândrie.

Dar, pe măsură ce timpul trecea, am început să realizăm că administrarea unui B&B nu era deloc ușoară. Trebuia să ne ocupăm de rezervări, curățenie, reparații și multe altele. „Elena, nu credeam că va fi atât de obositor”, i-am spus într-o seară, epuizată după o zi lungă. „Știu, Maria, dar trebuie să ne ținem tari. Am muncit prea mult ca să renunțăm acum”, mi-a răspuns ea cu hotărâre.

Cu toate dificultățile întâmpinate, am reușit să ne adaptăm și să găsim bucurie în micile momente petrecute împreună. Am învățat să ne sprijinim una pe cealaltă și să ne bucurăm de compania oaspeților noștri. „Maria, uite cât de fericiți sunt oamenii când pleacă de la noi”, mi-a spus Elena într-o dimineață însorită. „Da, cred că asta face toată munca noastră să merite”, i-am răspuns eu zâmbind.

Astfel, am descoperit că adevărata valoare a acestui proiect nu stătea doar în succesul afacerii noastre, ci în prietenia noastră și în amintirile pe care le cream împreună.