„Fă-ți bagajele și întoarce-te acasă. Găsește-ți o soție care preferă săpunul solid”: A spus femeia

Nicolae a fost întotdeauna liantul care a ținut grupul său de prieteni împreună. Fie că era vorba despre căutările interminabile de locuri de muncă ale lui Ion, startup-urile eșuate ale lui Bogdan, luptele artistice ale lui Matei, dramele amoroase ale Victoriei sau căutarea carierei ideale a Sarei, Nicolae a fost alături de ei prin toate acestea. Așa că, când i-a invitat la vechiul bar din centru, știau că trebuie să fie vorba despre ceva important.

Barul, cu ne-urile sale clipitoare și jukebox-ul care reda clasice din anii ’80, a fost locul lor preferat încă din timpul liceului. Pe măsură ce toți se strecurau într-o cabină uzată, aerul era dens de așteptare. Nicolae, de obicei cel mai calm din grup, se juca cu ceașca de cafea înainte de a începe să vorbească.

„Mă întorc acasă,” a izbucnit el, cu un șoaptă abia auzibilă.

Masa a tăcut, singurul sunet fiind zgomotul tacâmurilor de la masa vecină. Ion a fost primul care a rupt tăcerea. „Acasă? Dar de ce? Credeam că îți place aici,” a spus el, cuvintele sale erau pline de confuzie.

Nicolae a oftat, „Îmi place, dar este vorba despre mama mea. Nu se simte bine, și mi-a spus ceva ce mi-a rămas în minte.” A făcut o pauză, adunându-și gândurile. „‘Fă-ți bagajele și întoarce-te acasă. Găsește-ți o soție care preferă săpunul solid,'” l-a imitat, vocea lui luând un ton ușor batjocoritor.

Bogdan a râs, „Sună ca ceva din alte timpuri. Ce a vrut să spună prin asta?”

„Ea încearcă să-mi spună că trebuie să mă așez la casa mea, să renunț la visurile care s-ar putea să nu se împlinească niciodată, și să încep să trăiesc o viață ‘normală’,” a explicat Nicolae, degetele lui urmărind marginea ceștii.

Matei s-a aplecat înainte, „Dar asta nu ești tu. Ești cea mai aventuroasă persoană pe care o cunosc. Nu poți pur și simplu să renunți la tot și să te întorci.”

Nicolae și-a ridicat din umeri, pe fața lui apărând un zâmbet trist. „Uneori nu avem de ales. Mama mea are nevoie de mine, și poate că este timpul să mă confrunt cu realitatea. Acest oraș, aceste vise, totul a fost minunat, dar nu este durabil. Nu pot trăi mereu într-o fantezie.”

Masa a tăcut din nou, fiecare persoană fiind cufundată în propriile gânduri. Toți s-au mutat în oraș cu mari speranțe, dar plecarea lui Nicolae părea să fie ca primul domino care cade. Dacă el, cel mai hotărât dintre ei, putea să renunțe, ce speranță aveau restul?

Pe măsură ce noaptea trecea, conversația s-a mutat spre amintiri și vremuri bune, o încercare disperată de a evita despărțirea iminentă. Dar când au ieșit din bar, aerul rece i-a lovit cu adevărul crud. Lucrurile urmau să se schimbe, și nu în bine.

În săptămânile care au urmat, mutarea lui Nicolae acasă a părut să aibă un efect de domino. Ion a acceptat un loc de muncă pe care îl ura, doar pentru stabilitate, ultimul startup al lui Bogdan a eșuat, arta lui Matei a rămas neobservată, Victoria s-a întors la fostul ei, pe care jurase că l-a terminat, iar Sara a acceptat un loc de muncă corporatist care i-a supt spiritul.

Plecarea lui Nicolae a fost mai mult decât o simplă mutare fizică; a fost sfârșitul unei ere. Visul pe care toți îl împărtășeau de a face o carieră mare în oraș, de a schimba lumea în felurile lor, părea să moară odată cu despărțirea lui. Și pe măsură ce fiecare dintre ei s-a așezat în noile lor realități, visurile vii ale tinereții lor au pălit în fundal, ca un amintire ascuțită a ceea ce ar fi putut fi.