Rutina Neclintită a Socrului Meu: O Clipă de Întârziere, O Masă sau Un Duș Pierdut

Mutarea în casa socrului meu a fost o decizie pe care am luat-o cu inima strânsă. Soția mea, Ana, și cu mine am decis că ar fi mai bine să locuim cu el pentru o perioadă, având în vedere că sănătatea lui începea să se deterioreze. Însă, nu eram pregătit pentru disciplina militară care domnea în acea casă.

Socrul meu, domnul Ion, este un om al rutinei. Fiecare zi începe la ora 6:00 fix, când alarma lui veche de pe noptieră începe să sune. „Bună dimineața, tată!” îi spun eu, încercând să par cât mai vesel. „Bună dimineața, Mihai,” răspunde el, fără să-și ridice privirea de la ziarul de dimineață.

La ora 7:00, micul dejun este servit. Dacă nu ești la masă la timp, farfuria ta dispare ca prin minune. Într-o dimineață, am întârziat doar două minute. „Unde e micul meu dejun?” am întrebat eu nedumerit. „Timpul a trecut,” mi-a răspuns el calm. „Trebuie să fii punctual.”

Ziua continuă cu activități bine stabilite. La ora 10:00, este timpul pentru o plimbare în parc. „Mihai, ești gata?” mă întreabă el în fiecare zi. „Da, sunt gata,” răspund eu, încercând să țin pasul cu el.

Prânzul este la ora 13:00 fix. Într-o zi, am fost prins într-o discuție telefonică importantă și am ajuns la masă la 13:05. „Prânzul s-a terminat,” mi-a spus el fără nicio urmă de regret. Am învățat repede că nu există excepții de la regulile lui.

Seara, la ora 19:00, cina este servită. De data aceasta, am fost atent să nu întârzii. „Ai învățat lecția,” mi-a spus el zâmbind ușor. Am zâmbit și eu, dar în sinea mea mă simțeam ca un copil care tocmai a primit o stea aurie pentru comportament bun.

Dușurile sunt programate la ora 21:00. Într-o seară, am pierdut noțiunea timpului citind o carte captivantă și am ajuns la baie la 21:10. „Apa caldă s-a terminat,” mi-a spus el simplu. Am făcut un duș rece și am învățat să nu mai repet greșeala.

Deși rutina lui strictă a fost greu de suportat la început, am început să apreciez ordinea și disciplina pe care le aducea în viața noastră. Am realizat că pentru el, aceste reguli erau un mod de a-și păstra controlul într-o lume care părea din ce în ce mai imprevizibilă.

Într-o seară, după cină, l-am întrebat: „De ce ești atât de strict cu programul tău?” El a oftat și mi-a spus: „Când totul în jurul tău se schimbă, rutina este singurul lucru care îți oferă stabilitate.”

Am înțeles atunci că pentru domnul Ion, rutina nu era doar o serie de reguli stricte, ci un refugiu într-o lume haotică. Și astfel, am început să respect nu doar regulile casei lui, ci și pe omul care le-a creat.