„I-am Spus Fiului Meu că Nu Voi Trăi Sub Același Acoperiș cu Acea Fată”: Aproape că a Țipat la Mine, Cerându-și Partea din Casa Noastră

Era una dintre acele duminici toride de vară în București, unde aerul părea gros și greu. Soarele fusese necruțător toată săptămâna, iar mamele din cartierul nostru se adaptaseră ducându-și copiii la plimbări dimineața devreme, de la șase la nouă. Seara, căldura era insuportabilă și toată lumea rămânea în casă.

După o zi lungă în care am încercat să-mi țin nepotul ocupat și răcoros, în sfârșit am reușit să-l scald și să-l adorm. Fiul meu, Andrei, era în locul lui obișnuit la masa din sufragerie, cu ochii lipiți de ecranul laptopului. Lucra de acasă și munca părea să-l consume tot mai mult în fiecare zi.

Mi-am lăsat nepotul cu Andrei și am plecat spre clubul mamelor. Aveam o tradiție de a ne aduna în jurul unei mese mari sub stejarii din curtea din spate a blocului nostru. Era sanctuarul nostru mic, un loc unde puteam să ne descărcăm, să râdem și să ne împărtășim grijile.

Când m-am apropiat de masă, am văzut fețe familiare – Ana, Maria și Elena. Ne-am schimbat zâmbete obosite și ne-am așezat în locurile noastre obișnuite. Conversația curgea ușor, ca întotdeauna. Vorbeam despre copiii noștri, soții noștri și lista nesfârșită de treburi casnice.

Dar în seara asta aveam ceva care mă apăsa greu pe suflet. Fiul meu începuse recent să se întâlnească cu o fată pe nume Ioana. Era tânără, vibrantă și plină de viață – tot ce nu mai eram eu. La început, am fost fericită pentru el. Merita fericire după divorțul său. Dar lucrurile au luat o întorsătură când a sugerat ca Ioana să se mute cu noi.

Nu-mi venea să cred. Apartamentul nostru era deja destul de mic și gândul de a-l împărți cu o străină îmi făcea pielea să se zbârlească. Mi-am exprimat îngrijorările față de Andrei, dar el le-a ignorat, spunând că este temporar până își găsesc un loc al lor.

Când mi-am împărtășit dilema cu celelalte mame, ele au ascultat atent. Ana a dat din cap simpatic. „E greu când copiii tăi cresc și încep să ia decizii care te afectează,” a spus ea.

Maria a intervenit, „Dar ai tot dreptul să te simți inconfortabil. Este și casa ta.”

Elena a adăugat, „Poate ar trebui să vorbești din nou cu Andrei. Fă-l să înțeleagă cum te simți.”

Am oftat. „Am încercat, dar pare că nu înțelege. S-a enervat chiar când am adus subiectul din nou.”

Conversația a continuat, dar mintea mea era în altă parte. Știam că trebuie să-l confrunt pe Andrei din nou, dar mă temeam de confruntare.

Mai târziu în acea noapte, după ce toată lumea s-a culcat, l-am găsit pe Andrei încă la laptop. Am tras adânc aer în piept și m-am apropiat de el.

„Andrei, trebuie să vorbim,” am spus încet.

S-a uitat la mine, iritarea licărind în ochii lui. „Ce e acum, mamă?”

„Nu pot trăi cu Ioana,” am spus ferm. „Este și casa mea și nu mă simt confortabil să o împart cu ea.”

Fața lui Andrei s-a înroșit de furie. „Mamă, ești nerezonabilă! Ioana este importantă pentru mine și avem nevoie de un loc unde să stăm.”

„Înțeleg asta,” am răspuns calm. „Dar este și casa mea. Am sacrificat atât de mult pentru tine și pentru fiul tău. Nu vezi cât de greu este pentru mine?”

Andrei s-a ridicat brusc, aproape răsturnând scaunul. „Știi ceva? Bine! Dacă nu poți accepta pe Ioana, atunci poate că e timpul să ne găsim propriul loc.”

Lacrimi mi-au umplut ochii în timp ce îl priveam cum pleacă furios spre camera lui. Următoarele zile au fost tensionate și pline de tăcere. Andrei abia vorbea cu mine și când o făcea, era scurt și rece.

Într-o seară, a venit acasă cu Ioana și a anunțat că au găsit un apartament. Se vor muta până la sfârșitul lunii.

Cât de mult mi-aș fi dorit să simt ușurare, tot ce simțeam era un sentiment copleșitor de pierdere. Fiul meu pleca, luându-l pe nepotul meu cu el. Apartamentul care odată părea prea mic acum părea insuportabil de gol.

Ziua în care s-au mutat a fost una dintre cele mai grele zile din viața mea. I-am privit cum își împachetează lucrurile și pleacă fără măcar un rămas bun.

În acea noapte, am stat singură la masa din sufragerie, privind scaunele goale din jurul meu. Tăcerea era asurzitoare.

În final, nu au existat câștigători în această situație. Fiul meu a obținut ce și-a dorit – propriul spațiu cu Ioana – dar cu prețul relației noastre. Iar eu am rămas singură într-un apartament gol, întrebându-mă dacă lucrurile vor mai fi vreodată la fel.