„Fratele Meu Mi-a Luat Apartamentul și Crede Că E în Regulă”

Când tatăl nostru a murit, am simțit că pământul mi-a fost smuls de sub picioare. Aveam doar 18 ani, abia începusem facultatea, și lumea părea un loc întunecat și nesigur. Mama, devastată de pierdere, și-a găsit alinarea într-o nouă relație și s-a recăsătorit curând. Noul ei soț, Mihai, era un om decent, dar întotdeauna am simțit o distanță între noi. Nu după mult timp, au avut un fiu, Andrei.

Andrei s-a născut când aveam 20 de ani. Până atunci, mă mutasem din casa noastră de familie într-un apartament pe care bunica mea paternă mi-l lăsase prin testament. Era un loc modest, dar era al meu—un sanctuar unde puteam să jelesc și să cresc în ritmul meu.

Anii au trecut și am muncit din greu să-mi fac o viață. Am absolvit facultatea, mi-am găsit un loc de muncă și am început să simt că în sfârșit îmi găsesc echilibrul. Dar apoi, totul s-a schimbat.

Într-o zi, am primit un telefon de la mama. Părea anxioasă și m-a întrebat dacă ne putem întâlni. Când ne-am așezat la o cafenea locală, mi-a spus că Mihai și-a pierdut locul de muncă și că se confruntau cu dificultăți financiare. Aveau nevoie de un loc unde să stea temporar și m-au întrebat dacă pot să se mute în apartamentul meu cu Andrei.

Am ezitat, dar în cele din urmă am fost de acord. Până la urmă, erau familie și nu puteam să-i refuz în momentul lor de nevoie. M-am mutat la un prieten și le-am predat cheile apartamentului meu.

Ceea ce trebuia să fie o aranjare temporară s-a întins pe luni de zile. De fiecare dată când întrebam când vor putea să se mute, mama îmi dădea răspunsuri vagi sau cerea mai mult timp. Andrei, acum adolescent, se instalase în apartament ca și cum ar fi fost al lui.

Într-o seară, am decis să vizitez apartamentul neanunțat. Când am ajuns, l-am găsit pe Andrei organizând o petrecere cu prietenii lui. Locul era un dezastru—cutii goale de pizza, doze de suc și vase murdare erau împrăștiate peste tot. L-am confruntat, dar el a ridicat din umeri spunând că era doar o mică adunare.

Furioasă, am sunat-o pe mama și i-am cerut să se mute imediat. Ea a încercat să mă calmeze spunând că încă mai caută un loc și că Andrei avea nevoie de stabilitate în anii de liceu. M-am simțit prinsă și neputincioasă.

Lunile s-au transformat în ani. Andrei a absolvit liceul și a început facultatea în apropiere. Mama și Mihai nu dădeau niciun semn că ar vrea să se mute. De fiecare dată când aduceam subiectul în discuție, mă făceau să mă simt vinovată despre cât de greu ar fi pentru Andrei să se adapteze la un nou loc.

Am decis să iau măsuri legale. Am consultat un avocat care mi-a spus că, deoarece le-am permis să stea fără niciun acord formal, ar fi dificil să-i evacuez. Procesul ar fi lung și costisitor.

Simțindu-mă învinsă, am încercat să discut direct cu Andrei. I-am explicat cât de mult însemna apartamentul pentru mine și cum trebuia să fie refugiul meu sigur. El m-a privit cu indiferență și a spus: „E doar un apartament. Poți găsi alt loc.”

Asta a fost picătura care a umplut paharul. Am realizat că Andrei nu avea nicio intenție să plece și că mama și Mihai îi susțineau comportamentul. Nu vedeau nimic greșit în a lua ceea ce îmi aparținea de drept.

În cele din urmă, nu am avut de ales decât să renunț la apartament. Mi-am găsit un nou loc unde să trăiesc și am încercat să merg mai departe cu viața mea. Dar trădarea a lăsat o cicatrice adâncă care nu s-a vindecat niciodată complet.