„Nora mea este o adevărată provocare: Îl face pe fiul meu să facă toate treburile casnice”

  • Salut, Ana. Ce mai faci? Ceva nou?

  • Bună, Maria. Totul e bine. Copiii au venit de Ziua Recunoștinței, nepoții… Au fost atât de drăguți, au adus mâncare, toată lumea s-a adunat, a gătit, a pus masa… și nimeni nu s-a obosit, toți s-au simțit minunat.

  • Ai noroc cu nora ta. Fiul meu a nimerit cu o adevărată provocare ca soție.

  • De ce? Credeam că…

  • Bună, Maria. Totul e bine. Copiii au venit de Ziua Recunoștinței, nepoții… Au fost atât de drăguți, au adus mâncare, toată lumea s-a adunat, a gătit, a pus masa… și nimeni nu s-a obosit, toți s-au simțit minunat.

  • Ai noroc cu nora ta. Fiul meu a nimerit cu o adevărată provocare ca soție.

  • De ce? Credeam că se descurcă bine.

Maria a oftat adânc și a luat o gură de cafea. S-a uitat în jurul cafenelei primitoare unde ea și Ana se întâlneau în fiecare miercuri dimineața. Locul era plin de oameni, dar Maria simțea o greutate apăsătoare pe umeri.

  • Ei bine, la început totul părea bine, știi? Dar în ultima vreme, e una după alta. Fiul meu, Mihai, a fost mereu un muncitor harnic. Dar acum pare că face totul și acasă.

Ana a ridicat o sprânceană, intrigată.

  • Ce vrei să spui?

  • Adică el gătește cina în fiecare seară, curăță casa, spală rufele… orice îți poți imagina. Iar soția lui, Ioana? Doar stă și se uită la televizor sau iese cu prietenele ei.

Ana a încruntat sprâncenele.

  • Asta nu sună deloc corect. Ai vorbit cu el despre asta?

  • Oh, am încercat. Dar el doar trece peste subiect, spunând că nu e mare lucru. Zice că e fericit să ajute și că Ioana e doar obosită de la muncă. Dar îl cunosc pe fiul meu. E epuizat.

Ochii Mariei s-au umplut de lacrimi în timp ce continua.

  • Weekendul trecut am fost la ei să le duc niște cumpărături. Mihai era în bucătărie, frecând podeaua în genunchi și coate. Ioana era în sufragerie, cu picioarele pe masă, derulând pe telefon. Nu-mi venea să cred.

Ana a clătinat din cap neîncrezătoare.

  • E groaznic. Merită mai mult decât atât.

  • Știu că merită. Dar ce pot să fac? E adult. A făcut alegerea lui.

Cele două prietene au stat în tăcere pentru un moment, fiecare pierdută în gândurile sale. În cele din urmă, Ana a vorbit.

  • Poate ai putea vorbi cu Ioana? Să-i spui cum te simți?

Maria a oftat din nou.

  • M-am gândit la asta. Dar mi-e teamă că va înrăutăți lucrurile. Nu vreau să creez mai multă tensiune între ei.

Ana a dat din cap înțelegător.

  • E o situație dificilă. Dar nu poți doar să stai și să nu faci nimic. Poate există o modalitate de a aduce subiectul în discuție fără să cauzezi o ceartă.

Maria și-a șters o lacrimă și a forțat un zâmbet.

  • Ai dreptate. O să mă gândesc la asta. Mulțumesc că m-ai ascultat, Ana.

Pe măsură ce își terminau cafeaua și se pregăteau să plece, Maria nu putea scăpa de sentimentul de neputință. Își iubea fiul enorm și nu-și dorea nimic altceva decât să fie fericit. Dar să-l vadă atât de obosit și neapreciat îi frângea inima.

Seara aceea, Maria a decis să-l sune pe Mihai și să-l invite la cină. Sperase că poate, departe de ochiul vigilent al Ioanei, el s-ar deschide față de ea despre ceea ce se întâmpla cu adevărat.

Când Mihai a sosit, părea mai obosit ca niciodată. Ochii îi erau grei de oboseală și umerii îi erau apăsați de greutatea responsabilităților sale.

  • Hei mamă, mulțumesc că m-ai invitat.

  • Desigur, dragule. Arăți epuizat. Ești bine?

Mihai a forțat un zâmbet și a ridicat din umeri.

  • Doar ocupat cu munca și treburile de acasă.

Maria a luat o respirație adâncă și a decis să abordeze subiectul direct.

  • Mihai, sunt îngrijorată pentru tine. Pare că faci totul acasă în timp ce Ioana… ei bine, nu pare să ajute prea mult.

Fața lui Mihai s-a întristat și a privit în altă parte.

  • Nu e chiar atât de simplu, mamă. Ioana trece printr-o perioadă dificilă la muncă. E stresată și are nevoie de o pauză.

Maria i-a luat mâna cu blândețe.

  • Înțeleg asta, dar nu poți face totul singur. Nu e corect față de tine.

Mihai a oftat greu.

  • Știu, mamă. Dar o iubesc. Vreau să o susțin.

Inima Mariei se strângea pentru fiul ei. Știa că el încerca din răsputeri să fie un soț bun, dar știa și că nu putea continua așa la nesfârșit.

Pe măsură ce stăteau împreună în tăcere, Maria și-a dat seama că nu existau răspunsuri ușoare. Putea doar spera ca Mihai să găsească puterea de a se impune pentru el însuși și ca Ioana să ajungă să aprecieze tot ceea ce făcea el pentru ea înainte să fie prea târziu.