„Nu Am Vorbit cu Tata de Patru Luni. L-am Blocat Peste Tot, L-am Pus pe Lista Neagră”: Soțul Meu Insistă Să Mă Împac cu El

Ioana stătea la masa din bucătărie, degetele ei bătând nervos în cana de cafea. Tensiunea din cameră era palpabilă în timp ce povestea evenimentele din ultimele luni. „Nu am vorbit cu tata de patru luni,” a început ea, vocea ei fiind un amestec de frustrare și tristețe. „L-am blocat peste tot, l-am pus pe lista neagră și, cel mai important, am încetat să-l mai ajut financiar.”

Soțul ei, Mihai, stătea în fața ei, cu sprâncenele încruntate de îngrijorare. „Ioana, știi că asta nu poate continua la nesfârșit. E tatăl tău.”

Ioana a oftat adânc, ochii ei umplându-se de lacrimi. „Știu, dar nu înțelegi cum a fost. De când a murit mama, e imposibil de suportat. Refuză să aibă grijă de el însuși și de fiecare dată când încerc să-l ajut, mă respinge.”

Mihai a întins mâna peste masă și i-a luat mâna în a lui. „Înțeleg, dar să-l tai complet nu e soluția. Trebuie să găsești o cale să te împaci cu el.”

Ioana și-a retras mâna și s-a ridicat, începând să se plimbe prin cameră. „Am încercat, Mihai. Am încercat de atâtea ori. Dar de fiecare dată când întind mâna, el doar se răzbună pe mine. Parcă nici nu vrea ajutorul meu.”

Mihai s-a ridicat și a mers spre ea, punându-și mâinile pe umerii ei. „Poate că nu știe cum să ceară ajutorul. Poate că suferă și nu știe cum să exprime asta.”

Ioana a clătinat din cap, lacrimile curgându-i pe față. „Nu mai pot face asta. Mă distruge.”

Mihai a tras-o într-o îmbrățișare, ținând-o strâns în timp ce ea plângea pe pieptul lui. „Știu că e greu, dar nu poți renunța la el. E tatăl tău și are nevoie de tine.”

Ioana s-a retras și și-a șters lacrimile. „Nu știu dacă pot face asta, Mihai. Nu știu dacă am puterea necesară.”

Mihai s-a uitat în ochii ei, cu o expresie serioasă. „Ai puterea necesară, Ioana. Ești una dintre cele mai puternice persoane pe care le cunosc. Și voi fi aici cu tine la fiecare pas.”

Ioana a dat din cap încet, respirând adânc. „Bine. Voi încerca. Dar nu promit nimic.”

Mihai a zâmbit și i-a sărutat fruntea. „Asta e tot ce cer.”

În următoarele săptămâni, Ioana a făcut mai multe încercări de a lua legătura cu tatăl ei. L-a sunat, i-a trimis mesaje, chiar a mers la apartamentul lui de câteva ori. Dar de fiecare dată a fost întâmpinată cu tăcere sau ostilitate.

Într-o seară, după încă o încercare eșuată de a se conecta cu tatăl ei, Ioana stătea pe canapea cu Mihai, simțindu-se învinsă. „Nu cred că asta va funcționa,” a spus ea încet.

Mihai și-a înfășurat brațul în jurul umerilor ei și a tras-o aproape. „Nu renunța încă. Uneori durează timp.”

Dar pe măsură ce săptămânile s-au transformat în luni, speranța Ioanei a început să se stingă. Tatăl ei a continuat să o respingă, refuzând orice ajutor sau contact. Tensiunea și-a pus amprenta asupra sănătății mentale a Ioanei și s-a trezit căzând într-o depresie profundă.

Într-o zi, a primit un apel de la proprietarul tatălui ei. Tatăl ei fusese găsit inconștient în apartamentul său și fusese dus de urgență la spital. Ioana și Mihai au fugit la spital, dar când au ajuns acolo, era prea târziu.

Ioana stătea lângă patul tatălui ei, lacrimile curgându-i pe față în timp ce îi ținea mâna pentru prima dată după luni întregi. „Îmi pare atât de rău,” a șoptit printre suspinele ei. „Am încercat atât de mult.”

Mihai stătea lângă ea, cu ochii lui plini de lacrimi în timp ce îi punea o mână mângâietoare pe umăr.

În cele din urmă, Ioana nu a avut niciodată șansa să se împace cu tatăl ei. Durerea înstrăinării lor avea să o bântuie pentru tot restul vieții.