„Soțul Meu Nu Îți Va Renova Casa,” a Spus Soacra Mea

Când m-am căsătorit cu Andrei, nu mi-am imaginat niciodată că cea mai mare provocare a noastră va fi ceva atât de banal precum renovările casei. Locuim într-o casă fermecătoare, dar veche, care a fost în familia mea de generații. Este locul unde am crescut și care păstrează nenumărate amintiri. În mod natural, am vrut să o facem a noastră, actualizând-o pentru a se potrivi nevoilor și gusturilor noastre. Dar soacra mea, Elena, avea alte planuri.

Elena este o forță a naturii. Este genul de femeie care poate intra într-o cameră și să atragă atenția fără să spună un cuvânt. Din momentul în care eu și Andrei ne-am logodit, a fost clar că avea opinii puternice despre cum ar trebui să ne trăim viața. La început, am crezut că este doar modul ei de a arăta că îi pasă. Dar pe măsură ce timpul a trecut, a devenit evident că implicarea ei era mai mult despre control decât despre grijă.

Eu și Andrei economisisem de ceva vreme pentru a începe renovările. Aveam planuri mari: o bucătărie nouă, băi modernizate și poate chiar o mică extindere pentru a crea un birou acasă. Eram entuziasmați de posibilități și nerăbdători să începem. Dar când i-am împărtășit planurile noastre Elenei, ea nu a fost deloc entuziasmată.

„De ce ai risipi bani pe casa aia veche?” a întrebat ea, cu un ton plin de dispreț. „Ar trebui să te concentrezi pe ceva mai practic.”

Am încercat să-i explic că această casă înseamnă mult pentru mine și că vreau să o facem a noastră. Dar Elena nu voia să audă.

„Andrei ar trebui să mă ajute cu casa mea,” a declarat ea. „Se dărâmă și nu pot să mă descurc singură.”

Cuvintele ei m-au lovit ca un pumn în stomac. Știam că și casa ei avea nevoie de lucrări, dar la fel și a noastră. Și, în plus, eu și Andrei făcusem aceste planuri împreună. Nu era corect să se aștepte ca el să lase totul și să se concentreze pe nevoile ei în loc de ale noastre.

Andrei a încercat să medieze, dar era clar că era sfâșiat. Își iubea mama și simțea un sentiment de datorie față de ea, dar voia și să mă sprijine pe mine și planurile noastre pentru casa noastră. Tensiunea dintre noi a crescut pe măsură ce Elena continua să-și impună agenda.

Într-o seară, după încă o discuție aprinsă cu Elena, eu și Andrei ne-am așezat să vorbim. Puteam vedea stresul întipărit pe fața lui.

„Nu știu ce să fac,” a recunoscut el. „Vreau să-mi ajut mama, dar vreau și să avem casa la care am visat.”

Am simțit un val de simpatie pentru el. Nu era o situație ușoară pentru niciunul dintre noi. Dar știam și că trebuie să rămânem fermi în decizia noastră.

„Trebuie să prioritizăm casa noastră,” am spus blând dar ferm. „Aici locuim, aici ne construim viitorul. Casa mamei tale poate aștepta.”

Andrei a dat din cap, dar puteam vedea conflictul din ochii lui. A fost de acord să vorbească cu Elena și să-i explice decizia noastră.

Conversația nu a decurs bine. Elena era furioasă și m-a acuzat că încerc să creez o prăpastie între ea și fiul ei. A mers chiar până la a spune că dacă Andrei nu o ajută, îl va exclude din viața ei.

Ultimatumul a fost devastator. Andrei era cu inima frântă, iar eu mă simțeam ca personajul negativ într-o poveste în care nu existau câștigători. În ciuda eforturilor noastre de a raționa cu ea, Elena a rămas fermă.

În cele din urmă, Andrei nu a putut suporta gândul de a-și pierde mama. A decis să punem planurile noastre pe pauză și să se concentreze pe ajutorarea ei cu casa ei. A fost o decizie care m-a lăsat simțindu-mă învinsă și resentimentară.

Casa noastră rămâne neatinsă, un memento constant al viselor pe care am fost nevoiți să le punem deoparte. Tensiunea din căsnicia noastră este palpabilă și nu pot să nu mă întreb dacă lucrurile vor mai fi vreodată la fel.