„Fiul meu nu va fi un bărbat casnic”: Soacra țipă la Nora

Andreea tocmai terminase de aranjat sufrageria când a auzit soneria. S-a uitat la ceas; era abia 10 dimineața. Cine ar putea fi la ora asta? A deschis ușa și a găsit-o pe soacra ei, Maria, stând acolo cu o privire severă.

„Bună, Maria,” a salutat-o Andreea, încercând să pară veselă în ciuda tensiunii pe care o simțea.

Maria nu i-a întors salutul. În schimb, a trecut pe lângă Andreea și a intrat în sufragerie. „Trebuie să vorbim,” a spus ea, cu o voce rece și neînduplecată.

Andreea a închis ușa și și-a urmat soacra în sufragerie. Avea un sentiment de neliniște în stomac. Maria nu fusese niciodată deosebit de caldă cu ea, dar asta părea diferit. Părea o ambuscadă.

Maria s-a întors spre Andreea, cu ochii arzând de furie. „Fiul meu nu va fi un bărbat casnic!” a strigat ea, vocea ei răsunând în toată camera.

Andreea a fost luată prin surprindere. „Despre ce vorbești?” a întrebat ea, încercând să-și păstreze vocea calmă.

„Nu te preface că nu știi,” a replicat Maria. „Știu că l-ai pus să facă toate treburile casnice în timp ce tu stai degeaba.”

Andreea a simțit un val de furie. „Nu este adevărat,” a spus ea, ridicând vocea. „Împărțim treburile în mod egal. Este un parteneriat.”

Maria a râs disprețuitor. „Un parteneriat? Așa îi spui tu? Fiul meu muncește toată ziua și apoi vine acasă să gătească și să facă curățenie în timp ce tu ce faci? Te uiți la televizor?”

Mâinile Andreei s-au strâns în pumni. „Și eu muncesc, Maria,” a spus ea printre dinți. „Am un serviciu, la fel ca fiul tău. Amândoi contribuim la această gospodărie.”

Maria a clătinat din cap. „Nu este corect,” a spus ea. „Un bărbat ar trebui să fie cel care întreține familia. Nu ar trebui să vină acasă și să facă treburile femeilor.”

Andreea a simțit cum o copleșește frustrarea. „Nu sunt treburile femeilor,” a spus ea, cu vocea tremurând de emoție. „Sunt doar treburi. Și le facem amândoi pentru că amândoi locuim aici.”

Fața Mariei s-a schimonosit de furie. „Nu voi accepta asta,” a spus ea. „Trebuie să începi să-ți faci partea ta sau mă voi asigura că fiul meu te părăsește.”

Andreea a simțit cum lacrimile îi apar în colțurile ochilor. Știa dintotdeauna că Maria nu o aprobă, dar asta era prea mult. A tras adânc aer în piept și a încercat să se calmeze.

„Maria,” a spus ea, cu vocea tremurândă, „îl iubesc pe fiul tău și el mă iubește pe mine. Avem o viață bună împreună și ne descurcăm în felul nostru. Înțeleg că ai idei diferite despre cum ar trebui să fie lucrurile, dar aceasta este viața noastră, nu a ta.”

Ochii Mariei s-au îngustat. „Vom vedea noi despre asta,” a spus ea, întorcându-se pe călcâie și ieșind din casă.

Andreea a rămas acolo pentru un moment, simțind un amestec de furie și tristețe. Știa că asta nu se va termina aici. Maria va continua să se amestece în viețile lor, încercând să le impună credințele ei demodate.

Pe măsură ce zilele treceau, tensiunea dintre Andreea și Maria devenea din ce în ce mai mare. Maria venea neanunțată, criticând tot ce făcea Andreea și făcând comentarii răutăcioase despre abilitățile ei gospodărești. Andreea încerca să ignore asta, dar îi afecta starea de spirit.

Într-o seară, după o ceartă deosebit de aprinsă cu Maria, Andreea s-a așezat cu soțul ei, Mihai.

„Mihai,” a spus ea, cu vocea frântă, „nu mai pot face asta. Mama ta îmi face viața un coșmar.”

Mihai s-a uitat la ea cu îngrijorare. „Știu că e greu,” a spus el, „dar e mama mea. Nu pot pur și simplu să o exclud din viețile noastre.”

Andreea a simțit un val de disperare. Îl iubea pe Mihai, dar nu putea continua să trăiască astfel. Avea nevoie ca el să ia atitudine pentru ea, să stabilească limite cu mama lui.

Dar Mihai rămânea prins între soția sa și mama sa, incapabil să ia o poziție fermă.

Lunile au trecut și tensiunea asupra căsniciei lor a devenit insuportabilă. Andreea se simțea izolată și lipsită de sprijin și, în cele din urmă, a luat decizia dificilă de a pleca.

Când și-a făcut bagajele și a ieșit din casa pe care o împărțiseră, a simțit un sentiment de pierdere dar și o licărire de speranță pentru un viitor în care ar putea găsi pace și fericire după propriile sale reguli.