„L-am Dat Afară pe Fiul Meu și M-am Mutat cu Nora Mea: Nu Regret, Dar Îmi Doresc Să Fi Fost Mai Ferma Mai Devreme”

Nimeni nu mă înțelege. Recent, l-am dat afară pe fiul meu și m-am mutat cu nora mea. Familia mea crede că am înnebunit. Nu regret decizia mea. Singura parte amară este realizarea că nu am putut să-i țin piept mai devreme.

Soțul meu decedat era un bărbat chipeș: înalt, cu păr negru, umeri lați, ochi căprui și un ten aspru. Vocea lui era adâncă și catifelată, genul care putea liniști orice furtună. Când a murit acum cinci ani, am simțit că pământul mi-a fost smuls de sub picioare. Fiul nostru, Mihai, trebuia să fie stânca mea, dar în schimb a devenit o povară.

Mihai a fost întotdeauna un pic de buclucaș, dar după moartea tatălui său, a scăpat de sub control. Și-a pierdut slujba, a început să bea excesiv și s-a mutat înapoi în casa mea. La început, am crezut că este temporar, că are nevoie doar de timp pentru a-și plânge tatăl. Dar lunile s-au transformat în ani, iar comportamentul lui s-a înrăutățit.

Venea acasă târziu noaptea, beat și agresiv. Țipa la mine fără motiv, spărgea lucruri prin casă și apoi adormea pe canapea. Am încercat să-l ajut, să-l duc la terapie sau la dezintoxicare, dar a refuzat. Spunea că nu are nevoie de ajutor, că este bine. Dar nu era bine. Se distrugea pe sine și mă trăgea și pe mine în jos.

Punctul de cotitură a venit când s-a certat cu soția lui, Ana. Erau căsătoriți de trei ani, dar relația lor era instabilă în cel mai bun caz. Consumul de alcool și comportamentul haotic al lui Mihai au avut un impact negativ și asupra ei. Într-o noapte, după o ceartă deosebit de urâtă, Ana a apărut la ușa mea cu o valiză în mână. A spus că nu mai poate suporta și că are nevoie de un loc unde să stea.

Am primit-o cu brațele deschise. Ana este o fată dulce, cu inimă bună și muncitoare. Nu merita iadul prin care o trecea Mihai. Am vorbit ore întregi în acea noapte, împărtășindu-ne frustrările și temerile. Atunci am realizat că trebuia să fac ceva drastic.

A doua dimineață, în timp ce Mihai încă dormea pe canapea, i-am împachetat lucrurile și le-am pus în fața ușii. Când s-a trezit și a văzut ce am făcut, a fost furios. A țipat și m-a înjurat, numindu-mă în toate felurile posibile. Dar am rămas fermă. I-am spus că trebuie să plece și să-și pună viața în ordine. A ieșit din casă trântind ușa în urma lui.

De atunci, locuiesc cu Ana. Au fost câteva luni liniștite fără haosul lui Mihai. Ne-am apropiat mai mult, sprijinindu-ne reciproc prin durerea pe care ne-a cauzat-o amândurora. Dar există o parte din mine care se simte vinovată pentru că nu i-am ținut piept mai devreme. Poate dacă aș fi fost mai puternică, mai hotărâtă, lucrurile nu ar fi ajuns atât de rele.

Familia mea nu înțelege de ce am făcut ce am făcut. Cred că am înnebunit pentru că mi-am dat afară propriul fiu și am luat-o pe soția lui în schimb. Spun că sunt prea dură cu el, că are nevoie doar de timp pentru a se vindeca. Dar ei nu au văzut ce am văzut eu. Nu au trăit coșmarul prin care ne-a trecut Mihai.

Nu regret decizia de a-l da afară. A fost lucrul corect de făcut atât pentru mine cât și pentru Ana. Dar regret că nu am făcut-o mai devreme. Poate dacă aș fi fost mai curajoasă, mai dispusă să-i țin piept, lucrurile ar fi putut fi diferite.

Acum, tot ce pot face este să sper că Mihai va găsi ajutorul de care are nevoie și că într-o zi vom putea reconstrui relația noastră. Până atunci, voi continua să o sprijin pe Ana și să încerc să găsesc o oarecare liniște în acest nou capitol al vieții noastre.