„Iartă-mă,” Șopti Ea. „Soarta M-a Pedepsit. Lasă-mă Să-mi Văd Nepotul Ocazional.”

Lidia a fost întotdeauna o femeie cu opinii puternice și cuvinte și mai puternice. Își crescuse fiul, Mihai, cu o mână de fier, asigurându-se că va deveni un bărbat disciplinat și respectuos. Dar când Mihai s-a căsătorit cu Sara, o artistă liberă și nonconformistă, lumea Lidiei s-a întors pe dos. Nu a aprobat-o niciodată pe Sara, considerând-o prea capricioasă și iresponsabilă pentru fiul ei.

Din momentul în care Sara s-a mutat în casa lor de familie, tensiunea a umplut aerul. Dezaprobarea Lidiei era palpabilă și nu făcea niciun efort să o ascundă. Critica fiecare mișcare a Sarei, de la modul în care gătea până la felul în care se îmbrăca. Mihai, prins între mama sa și soția sa, se găsea adesea într-o poziție imposibilă.

Nașterea fiului lor, Andrei, a intensificat doar situația. Lidia îl vedea pe Andrei ca viitorul familiei lor, pe cineva care trebuia modelat și ghidat corespunzător. Dar stilul de parenting al Sarei se ciocnea cu vederile tradiționale ale Lidiei. Certurile deveniseră o rutină zilnică, Lidia strigând adesea că Sara nu era potrivită să-și crească nepotul.

Într-o seară, după o ceartă deosebit de aprinsă, Lidia a ajuns la punctul de rupere. „Trebuie să pleci,” a strigat ea la Sara. „Ia-ți copilul și ieși din această casă!”

Mihai a încercat să intervină, dar Lidia era neînduplecată. „Ea distruge totul! Nu aparține aici!”

Sara, cu lacrimi curgându-i pe față, și-a împachetat câteva lucruri și l-a luat pe Andrei în brațe. A părăsit casa fără să privească înapoi, inima ei zdrobită de respingere.

Zilele s-au transformat în săptămâni, iar săptămânile în luni. Mihai a încercat să mențină contactul cu Sara și Andrei, dar tensiunea era evidentă. Sănătatea Lidiei a început să se deterioreze și s-a trezit singură într-o casă care odată răsuna de râsete și viață.

Într-o seară rece de iarnă, Lidia stătea lângă fereastră, privind zăpada care cădea. Amintirile râsetelor lui Andrei o bântuiau. Și-a dat seama că în căutarea controlului pierduse ceea ce prețuia cel mai mult.

„Iartă-mă,” a șoptit ea camerei goale. „Soarta m-a pedepsit. Lasă-mă să-mi văd nepotul ocazional.”

Dar era prea târziu. Sara își găsise liniștea într-o nouă comunitate care o îmbrățișa pe ea și pe Andrei. Mihai își vizita mama tot mai rar, incapabil să treacă peste prăpastia care se formase între ei.

Lidia și-a petrecut zilele rămase în singurătate, bântuită de alegerile pe care le făcuse. Casa, odată plină de vise și aspirații, stătea acum ca un testament al regretelor ei.