„Soacra Mea Îl Sună pe Soțul Meu de Mai Multe Ori pe Zi: El Spune că Este Prioritatea Lui Principală și Se Simte Obligatoriu să o Ajute”

Elena este o femeie remarcabilă la începutul cincizecimii, cu o pasiune pentru ținute elegante și coafuri la modă. Este genul de persoană care luminează o încăpere cu prezența ei, mereu veselă și plină de viață. După divorțul de tatăl lui Andrei, a ales să nu se recăsătorească, concentrându-și toată energia asupra fiului ei, Andrei.

Andrei și cu mine suntem căsătoriți de trei ani. Locuim într-un apartament cochet în oraș, în timp ce Elena locuiește într-un cartier suburban la aproximativ o oră distanță. În ciuda distanței, adesea pare că locuiește chiar lângă noi. Elena îl sună pe Andrei de mai multe ori pe zi, începând cu un vesel „Bună dimineața!” și terminând cu un dulce „Noapte bună!” Între aceste apeluri sunt nenumărate discuții despre diverse lucruri – de la cereri de ajutor cu calculatorul până la consultări despre ce ar trebui să poarte la un eveniment viitor.

La început, am găsit apelurile constante ale Elenei drăguțe. Era plăcut să văd o legătură atât de strânsă între mamă și fiu. Dar pe măsură ce timpul a trecut, a început să devină copleșitor. Andrei lăsa totul pentru a răspunde la apelurile ei, chiar dacă eram în mijlocul cinei sau ne uitam la un film. Se grăbea să o ajute ori de câte ori avea nevoie de ceva, indiferent cât de nesemnificativ părea.

Într-o seară, în timp ce luam cina, Elena a sunat din nou. Andrei a răspuns imediat la telefon, lăsându-mă să stau acolo cu masa pe jumătate mâncată. După ce a închis telefonul, nu m-am mai putut abține.

„Andrei, asta devine exagerat,” i-am spus. „Te sună tot timpul. Nu putem avea nici măcar o masă fără să fim întrerupți.”

Andrei s-a uitat la mine cu o combinație de surpriză și defensivitate. „Este mama mea, Maria. Are nevoie de mine. Eu sunt tot ce are.”

„Înțeleg asta,” am răspuns, încercând să-mi păstrez calmul. „Dar avem nevoie și noi de timp pentru noi. Suntem căsătoriți acum. Trebuie să ne concentrăm pe relația noastră.”

Andrei a oftat și și-a trecut mâinile prin păr. „Știu că este greu pentru tine, dar ea este prioritatea mea principală. Îi datorez să fiu acolo ori de câte ori are nevoie de mine.”

Pe măsură ce lunile au trecut, situația nu s-a îmbunătățit. Dacă ceva, s-a înrăutățit. Apelurile Elenei au devenit mai frecvente, iar sentimentul de obligație al lui Andrei a crescut. A început să petreacă mai mult timp la casa ei, ajutând-o cu treburile casnice și făcând comisioane. Weekendurile noastre, care obișnuiau să fie timpul nostru pentru relaxare și bucurie unul de celălalt, erau acum petrecute îndeplinind nevoile Elenei.

Am încercat să vorbesc din nou cu Andrei, dar se termina mereu cu aceeași ceartă. Se simțea îndatorat mamei sale pentru că l-a crescut singură după divorț și nu putea să-și impună limite.

Într-o noapte, după o altă ceartă despre prezența constantă a Elenei în viețile noastre, m-am trezit stând trează în pat, uitându-mă la tavan. Îl iubeam profund pe Andrei, dar nu puteam scutura sentimentul că mariajul nostru era încet sufocat de devotamentul neclintit al lui față de mama sa.

Punctul culminant a venit când Andrei a ratat cina noastră aniversară pentru că Elena l-a chemat să repare un robinet care curgea. Am stat singură la restaurant, uitându-mă la scaunul gol din fața mea, simțind un amestec de furie și tristețe.

Când Andrei a ajuns în sfârșit acasă în acea noapte, i-am spus că trebuie să vorbim. „Andrei, nu mai pot face asta,” i-am spus cu voce tremurândă. „Simt că mă lupt cu mama ta pentru atenția ta.”

Andrei s-a uitat la mine cu ochi dureroși. „Maria, te iubesc. Dar nu pot să-mi abandonez mama. Are nevoie de mine.”

Lacrimi mi-au umplut ochii când am realizat că nimic nu se va schimba. „Și eu te iubesc, Andrei. Dar am nevoie de mai mult decât atât. Am nevoie de un partener care să pună mariajul nostru pe primul loc.”

În cele din urmă, am decis să ne despărțim. A fost una dintre cele mai grele decizii pe care le-am luat vreodată, dar știam că era cea corectă pentru amândoi. Andrei a continuat să fie acolo pentru mama sa, iar eu mi-am continuat viața, sperând să găsesc pe cineva care să poată prioritiza cu adevărat relația noastră.